Fostul deputat al Partidului Democrat Constatin Țuțu a fost dat în urmărire internațională de Interpol. Informația a fost confirmată pentru Jurnal TV de Viorel Țentiu, șeful Centrului cooperare polițienească internațională al IGP. Viorel Țentiu a declarat că autoritățile de la Chișinău au fost anunțate despre acest fapt pe 9 decembrie, scrie jurnaltv.md.
Preliminar s-a stabilit locul aflării în prezent a lui Țuțu. El deține cetățenie română și s-ar afla peste Prut. Constantin Țuțu a plecat din Republica Moldova în luna iunie. El este vizat într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. INTERPOL a acceptat cererea autorităților de la Chișinău și l-a dat în urmărire internațională după ce în data de 27 septembrie, judecătorul de instrucție a emis un mandat de arestare pe numele lui Țuțu.