Este bine cunoscut faptul că foametea din 1947 a fost rezultatul deciziilor și acțiunilor regimului sovietic (instaurat la 28 iunie 1940, 18 martie 1944). Oricât s-a străduit istoriografia comunisto-socialistă să dea vina pe o consecință a Germaniei naziste și a „secetei 1945-1946”, nu s-a izbutit să se justifice politica antinațională și antiumană a regimului stalinist.
În 1946, când mureau deja de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentară din RSS Moldovenească a depășit planul pe anul 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la sută, a uleiului cu 39,5, a cărnii cu 32,5, a conservelor – cu 101,9 procente. Acest lucru îl aflăm din sursa oficială – gazeta „Moldova Socialistă” din 28 iunie 1947. Este evident că aceste produse alimentare proveneau din producția sechestrată de la țărani și se exporta în Uniunea Sovietică în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame.
„Foametea care s-a abătut pe capul nostru cu venirea Armatei Roșii și a puterii sovietice a reprezentat una dintre cele mai îngrozitoare pagini din istoria basarabenilor. Numărul morților și al distroficilor creștea necontenit. Conform datelor colectate de organele de ocrotire a sănătății, la 25 decembrie 1946 erau înregistrați în RSSM 53 de mii de bolnavi de distrofie, iar la 01 februarie 1947 numărul lor crescuse până la 190 de mii. În timpul foametei din anii 1946-1947 în RSSM au decedat, doar din motive de subalimentație, peste 200 de mii de oameni…” scrie istoricul Anton Moraru în lucrarea sa „Istoria Românilor”.
Colhozurile (gospodarii colective forțate) figurau numai „în rapoarte”. Dacă noua orânduire avea nevoie de grâu, ei îl luau arbitrar fără plată de la țăranii moldoveni. Iar pentru redresarea agriculturii republicii s-a acordat doar 4 luni. După 4 luni de hărțuire a țăranilor (talpa țării), la 6 ianuarie 1945 Consiliul Comisarilor Poporului din RSS Moldovenească a luat o hotărâre criminală. Voi demonstra prin următorul document: „Cu privire la exportarea grâului în ținuturile Habarovsk și Primorsk din RSS Rusă”.
În vederea executării hotărârii Consiliului Comisiilor Poporului al URSS din 29 decembrie 1944 „Cu privire la transportarea grâului în Extremul Orient, Consiliul Comisarilor Poporului din RSS Moldovenească hotărăște:
- Al obliga pe șeful oficiului „Iugozagotzerno” tovarășul Tevosian, să expedieze în ținuturile Habarovsk și Primorsk 40,0 mii tone de cereale inclusiv: în ianuarie – 24,0 mii tone și în februarie – 16.0 mii tone 1945
- Șeful căii ferate Chișinău, tovarășul Banivețki, să asigure vagoane pentru a fi încărcate și expediate conform solicitărilor „Iugozagotzerno”
- A-i obliga pe președinții comitetelor județene și raionale să asigure îndeplinirea planului de transportare a cerealelor din localitățile inaccesibile la stații.
- Controlul pentru îndeplinirea hotărârii în cauză se pune în sarcina Comisariatului Controlului de Stat al RSS Moldovenești.
În urma acestor eforturi antinaționale depuse de autoritățile sovietice, oamenii au început să se mănânce unul pe altul. Majoritatea documentelor despre cazurile de canibalism în RSSM erau cu mențiunea: Secret și Strict Secret. Nu veți găsi nici o gazetă sau revistă din acei ani, în care să se menționeze, cel mai puțin statistic, cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era păstrat cu multă strictețe.
Este foarte dificil să scrii sau să vorbești despre canibalism. Nu în junglele Africii și nici în Amazon, ci aici, fie la Chișinău, Soroca, Orhei, Bălți sau Cahul.
E foarte greu să-ți imaginezi că în Moldova existau case „sigilate” având pe ele inscripția „Toți au murit”.
Și mai greu e să-ți imaginezi, că în Moldova copiii erau vânați pe străzi, aduși în case, omorâți și mâncați.
Astfel de crime săvârșite în trecutul nostru basarabean, nu trebuie uitate cu scopul de a se nu repeta. Cu părere de rău, astăzi în Republica Moldova foarte puțin se săvârșește pentru memoria colectivă, în temei pentru tânăra generație.
Au perfectă dreptate cei care pun semnul egalității între comunism și nazism. Și comunismul trebuie să stea pe banca acuzațiilor pentru crime împotriva umanității.
