În fiecare zi, o femeie din Republica Moldova este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar o dată la trei zile Republica Moldova pierde o viață a unei femei care a suferit din cauza cancerului de col uterin. Datele au fost prezentate de către autorități în cadrul evenimentului de lansare a campaniei naționale de informare „Păstrează sănătatea. Fă testul citologic!”, transmite IPN.
În cadrul campaniei vor fi difuzate spoturi la tv și radio, vor fi distribuite pliante în instituțiile medicale pentru a sensibiliza și informa femeile cu vârsta între 25 și 61 de ani despre necesitatea efectuării testului citologic o dată la trei ani. Acestea, la rândul lor vor fi îndemnate să încurajeze alte femei din societate, să se adreseze la medicul de familie pentru a face testul citologic.
Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a spus la evenimentul de lansare că „vorbim de fiecare dată că viața are prioritate, iar cea mai valoroasă prioritate a vieții trebuie să fie sănătatea”. Ministra a mai spus că această formă a cancerului este cea mai răspândită, dar poate fi prevenită, iar măsurile de prevenire sunt simple și eficiente. Este vorba de testul citologic o dată la trei ani și vaccinarea de la zece ani a fetelor contra virusului papiloma uman (HPV).
Natalia Plugaru, reprezentanta adjunctă a UNFPA Moldova, a menționat că la nivel mondial, în fiecare an, jumătate de milion de femei sunt diagnosticate cu această maladie. În Europa de Est și Asia Centrală, cazurile soldate cu mortalitate sunt de zece ori mai muște decât în Europa de Vest. În Moldova doar 40% din femei își fac testul citologic, o cifră mult prea mică pentru a reuși prevenirea maladiei.
Valeriu Sava, coordonator al programelor de sănătate în cadrul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, a remarcat că investițiile, dezvoltarea serviciilor și crearea condițiilor pentru ca acestea să fie accesibile nu vor fi eficiente atât timp cât actorul principal pentru care aceste servicii sunt dezvoltate nu este suficient informat, nu este suficient responsabil pentru a se adresa și a se bucura de aceste servicii. Este posibil de a combate această maladie doar dacă responsabil ne adresăm la medic.
Victoria Condrat a învins cancerul de col uterin. Tânăra a povestit că a depistat boala când planifica să devină mamă. I-a fost greu să accepte diagnosticul, dar a reușit să învingă cancerul. „Sunt fericită că l-am depistat la timp, când era tratabil”, a spus tânăra.
Potrivit datelor Agenției Naționale de Sănătate Publică, anual în Republica Moldova sunt înregistrate 370 de cazuri noi de cancer de col uterin. Cazurile de boală depistate în stadii precoce de evoluție constituie 47%. La evidență la Institutul Oncologic sunt 4200 de paciente afectate de cancer al colului. Principala cauză de declanșare a cancerului de col uterin este infecția persistentă cu papilomavirus uman (HPV) care este identificat în 99% dintre tumorile de col uterin.
În perioada 20-27 ianuarie, s-a desfășurat Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin.