O femeie de afaceri din orașul Bălți este cercetată, în arest, pentru pregătirea omorului la comandă a amantei fostului soț. Ea a găsit un executor, fiind gata să-i plătească cinci mii de euro. Înainte de aceasta, femeia, de 57 de ani, a încercat să obțină, din baze de date accesate ilegal, adresele de serviciu și de domiciliu ale unor rude apropiate victimei.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, bărbatul a colaborat cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Pentru a fi adunate probe, a fost înscenat omorul victimei, iar în baza imaginilor fotografice prezentate comanditarei, aceasta i-a oferit banii promiși, moment în care femeia a și fost reținută. Ulterior, ea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit legii, pregătirea omorului unei persoane, la comandă, se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață.