Pe eroina mea am cunoscut-o la un magazin din Ungheni. Lucra asupra unui ciorap pentru bebeluşi, atunci când am intrat să-mi cumpăr o pâine. Am admirat-o câteva minute. Faţa ei se transforma la fiecare ochi împletit. Mi-am dat seama că firul acela nu e lână simplă, dar e şi dragoste. M-am apropiat de ea. Cu un zâmbet blajin şi cu o voce caldă m-a întrebat ce doresc. I-am răspuns că vreau să îmi povestească despre ea, despre ce înseamnă pentru ea împletitul.
Nu credeam că va fi de acord, dar a acceptat. Zinaida Slavenschi, născută la Măcăreşti în familia Gîncu, e femeia care nu a dat mâinile în jos a neputinţă la greutăţile vieţii, care nu au fost puţine, îşi suflecă haina şi munceşte din noapte până în noapte. Anume prin muncă asiduă şi-a clădit o gospodărie frumoasă, doar prin trudă le-a putut asigura un viitor decent celor 3 copii ai săi, 2 băieţi şi o fată, toţi au studii superioare. La un moment al discuţiei noastre mi-a recunoscut că e şi bărbat şi femeie la casa ei.
Orfană de tată la 10 ani
Am fost unicul copil în familie. Părinţii mei au o istorie deosebită. Tatăl meu a fost însurat, a avut un băiat și o fată, dar ei au murit, s-a stins și soția lui, apoi s-a căsătorit cu mama și peste un an m-am născut eu. Au fost omeni simpli tata şi mama, dar care mi-au dăruit o adevărată bogăţie – cei şapte ani de acasă. L-am pierdut devreme pe tata. O boală cruntă mi l-a răpit. Aveam doar 10 ani. În copilărie am fost răsfăţată. Mama? Mama mea e cea mai frumoasă femeie din lume, e cea mai fenomenală. A ţesut, a tors, a croşetat etc. Am marele noroc să o mai am alături, să-mi dea un sfat atunci când am nevoie. Are 90 de ani. Nu mai vede, dar asta nu o opreşte să muncească. Până de curând a croşetat. Din memorie împleteşte cu croşeta ochiurile. Nu are studii în afara celor de patru clase făcute la români. Toată viața a lucrat la spital mai întâi infirmieră, apoi moașă. A fost mama întreaga viaţă autodidactă.
Dragostea pentru lucrul manual o transmite şi fiicei
Mama a fost cea care m-a făcut să prind drag de tot ce înseamnă lucrul manual. Munca la o lucrare înseamnă pentru mine o sărbătoare. Îmi place la fel ca mamei şi împletitul, croşetatul, ţesutul, dar cel mai mult am îndrăgit lucrul în mărgele. Am un colţişor al meu şi atunci când am un pic de răgaz de la treburile casnice sau doresc să-mi găsesc pacea lăuntrică iau şi cos în mărgele. Realizez icoane. Până acum am confecţionat peste o sută. Unele dintre ele au ajuns şi peste hotarele Republicii Moldova.
Împrejurări providenţiale conduc la pasiunea pentru lucrul cu mărgele
Povestea mea cu lucrul în mărgele a început în împrejurări providenţiale. Timp de 4 luni am fost internată la un spital din Chişinău. În acest răstimp o colegă de salon mă învaţă să lucrez în această tehnică. Prima icoană a fost cea a Maicii Domnului cu 7 săgeţi. În vreo 2 săptămâni am cusut-o. O am şi acum. E la intrarea în casă, pentru că apără casa şi pe cei care trăiesc acolo de ce e rău. O altă lucrare de care nu mă voi despărţi niciodată este – Cina cea de taină. Are un metru lăţime şi vreo 3 în lungime. Am pus-o în bucătărie. Numai 1300 lei m-a costat rama. Lucrul la această lucrare a durat 6 luni. Eram şi bolnavă în acea perioadă.
Trebuie să stimezi, astfel, şi tu vei fi stimat
Zinaida Slavenschi a muncit toată viaţa ca totul să arate ca la carte. Se angajează de timpuriu în câmpul muncii. Imediat după absolvirea a zece clase ea lucrează la Steaua Roşie. Acolo tot împleteşte, doar că la maşină, haine pentru copii.
La 19 ani se căsătoreşte la Costuleni şi de atunci îşi duce traiul aici. Nu a fost la munci peste hotare şi nici nu are de gând. E prea legată de pământul Moldovei, de gospodăria sa, de pasiunile sale. Îşi doreşte cu ardoare să-şi coase o ie.
Printre pasiunile sale se mai numără şi munca agricolă. Îi place să ofere cadouri confecţionate de mâna ei. Lecţia după care se conduce în viaţă e – trebuie să stimezi, astfel, şi tu vei fi stimat. Dacă o jigneşte cineva nu îi imputează, nu îi întoarce cuvântul, doar îl salută şi îşi caută de ale sale. Are mulţi cumetri, prieteni, dar o prietenie specială o leagă de Eudochia Goian, profesoară la Gimnaziul Costuleni. Cu ea se sfătuie în orice chestiune, dar şi atunci când doreşte să mai realizeze vreo lucrare. Are un sfat pentru domnişoare – să nu fie prea mare diferenţa de ani dintre ea şi alesul inimii, pentru că la un moment dat această diferenţă dă naştere la gelozie. „Mie îmi place să am grijă de mine şi el nu acceptă asta. E gelos, dar eu doresc măcar la bătrâneţe să simt că trăiesc”, a argumentat ea sfatul.
