Facturile de plată pentru prestările de servicii comunale ar putea fi emise eșalonat, pe parcursul lunii aprilie. O discuție în acest sens va avea loc astăzi cu furnizorii de aceste servicii, susține premierul Ion Chicu. Potrivit lui, măsura e necesară pentru evitarea aglomerării de persoane la ghișeele de plată, în contextul răspândirii COVID-19, transmite IPN.
„Vom avea o ședință, o discuție cu principalii furnizori de aceste servicii, astfel încât să fie un grafic de emitere a acestor facturi, a acestor conturi, astfel încât să evităm aglomerarea și aici a cetățenilor la ghișeele de plată a acestor facturi”, a declarat Ion Chicu după ședința Comisiei Situații Excepționale din 23 martie.
În altă ordine de idei, premierul a remarcat că în decizia ședinței din 23 martie a Comisiei Situații Excepționale, au fost incluse măsurile de susținere economică care au fost agreate în cadrul discuțiilor cu asociațiile de business acum cinci zile. Potrivit lui, aprobarea măsurilor prin Comisia Situații Excepționale este necesară pentru că unele din aceste măsuri vizează termenul de 25 martie.
De exemplu, amânarea de la 25 martie, pentru luna iunie, a plății pentru impozitul pe venit a persoanelor juridice, pentru trimestrul I 2020. Un punct important, potrivit lui Ion Chicu, este și instituirea moratoriului pentru tot tipul de controale a agenților economici, până pe 1 iunie 2020.
În altă ordine de idei, Ion Chicu a precizat că este interzisă prestarea serviciilor de alimentare publică de către stațiile PECO și că Ministerul Afacerilor Interne va supraveghea implementarea acestei cerințe.