Companiile care vor executa necalitativ lucrările în cadrul proiectelor de infrastructură vor risca să rămână cu conturile blocate, fără remunerare și cu ulterioara includere într-o listă neagră. Despre aceasta anunță președintele Igor Dodon. La recepționarea lucrărilor, va fi efectuat un audit, iar apoi vor urma și deciziile corespunzătoare, transmite IPN.
Șeful statului menționează că au fost multe proiecte de infrastructură care s-au făcut „de mântuială și de dragul de a raporta”. „Noi vom avea acum cu totul altă abordare. Guvernul este decis că, dacă nu s-a făcut calitativ, nu doar că acest agent economic nu va mai participa mai departe, dar să se întoarcă și să fac lucrul normal”, a declarat Igor Dodon într-o nouă ediție a emisiunii „Președintele răspunde”.
Potrivit șefului statului, anul acesta au fost alocate fonduri importante pentru reparația drumurilor, pentru proiecte de apă și canalizare, iluminare etc. și este important să fie executate calitativ aceste lucrări. „Eu nu vreau ca acești bani să se spele pe drumuri și să rămână în buzunarele nu știu cui. Va fi efectuat un audit separat, independent, la recepționarea lucrărilor. Banii nu se dau până nu se fac aceste verificări. Se dă un avans de 20-30%. Dacă nu a făcut treabă – firma în lista neagră, să nu mai poată participa la licitații. Se blochează conturile pentru a recupera banii”, a notat președintele.