Ex-directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit într-un dosar privind îmbogățirea ilicită. Acesta a dat declarații, însă nu și-a recunoscut vina, transmite IPN. Potrivit Procuraturii Anticorupție, Vasile Botnari, este bănuit că în perioada anilor 2014-2019, când deținea mai multe funcții de demnitate publică, și-a procurat mai multe bunuri mobile și imobile prin intermediul unor persoane interpuse și a înscris fictiv dreptului de proprietate pe numele rudelor sau a persoanelor de încredere pentru a-și ascunde veniturile pe care nu le putea justifica în mod legal. În urma perchezițiilor care au avut loc pe parcursul zilei de 29 martie, în patru imobile și un automobil, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente, un telefon mobil și un iPod, care urmează a fi examinate. Asupra măsurii preventive care-i va fi aplicată lui Vasile Botnari se va decide după ce procurorii îi vor înainta învinuirea.