Eugeniu Popovici este originar din satul Cetireni, raionul Ungheni. Acum aproximativ un an și jumătate, a fost nevoit să plece din țară. Am decis să-l descoasem și să aflăm ce se întâmplă și de ce a fost nevoit să plece din țară.
— De ce ai fost nevoit să pleci din țară?
— Am plecat, pentru că acasă tinerilor de vârsta mea, le este dificil să facă față cheltuielilor. Din cauza faptului că nu sunt adeptul că tinerii pleacă departe de familii, baștină, mi se creează un fel de fobie – că vom depopula această mică bucată de pământ numită, pe bună dreptate, gură de rai. De aceea, gândurile mele sunt la revenirea cât mai repede acasă, dar după ce îmi ating scopurile propuse.
— În ce țară ai plecat și cum ai reușit să te angajezi?
— Unul din doi prieteni ai mei, cei mai buni, deja de trei ani erau conducători de camion. Vadim, unul din ei, m-a și ajutat să ajung aici și să mă angajez. Ba chiar și în prezent, îmi oferă suport zilnic. Inițial, m-am angajat la o companie poloneză, însă recent am trecut la una din România. Având deja o experiență mă axez pe condițiile angajatorului.
— Lucrai în domeniul bancar în orașul Ungheni. Fiind oraș de frontieră, Ungheniul s-a dezvoltat în ultimii ani. N-ar fi trebuit să fie asta un lucru bun pentru ca locuitorii să rămână acasă?
— Ba da, ar fi trebuit să ne motiveze să rămânem, dar vezi că procesele fulgerătoare de dezvoltare a umanității ne oferă zilnic foarte multe oportunități. Dar și mai multe cerințe cu care tinerii, cu mare greu, la fac față; și de aceea mulți tineri au ales această cale. Da, am activat 12 ani în sistemul bancar la Ungheni. Nu știu, poate revin acolo. Deocamdată, acel volum de venituri nu mă motivează, deoarece nu îmi pot ating scopurile trasate pe termen mediu și lung. Dar, sper că în aproximativ doi ani revin acasă.
— Ești șofer de tir în Europa. Cum reziști?
— Motivul pentru care am plecat de acasă și mă mișcă zi cu zi. E dificil sunt mii și mii de kilometri parcurși, sunt săptămâni la rând de nopți albe, dar scopul scuză mijloacele și în plus obțin și salariul dorit, ce mă poate ajuta să îmi ating scopurile propuse. E greu, însăși profesia dată e în topul celor mai dificile joburi din lume. Cunosc mulți care au cedat după o scurtă perioadă. Plus la asta, indiferent de sezon dormi în cabină. În ciuda la acestea consider că se merită, dacă nu treci în șofat pe termen lung.
— Fiind șofer de tir, ai reușit să vezi multe orașe europene. Cum sunt orașele europene și ce exemple ar trebui urmate de orașele din Moldova?
— Da. Am trecut prin sute de localități. Să știți, lor, la fiecare le pasă de localitatea lor și muncesc zilnic la dezvoltare. Nu degeaba se spune că „veșnicia s-a născut la sat”. La ei, asta se simte, la noi populația pleacă toți în centre urbane. La ei, la sate viața e din plin, și e tendința spre a popula localitățile rurale. Acum satele lor sunt ca orașele noastre. Eu, cândva plecasem cu traiul în Ungheni, dar am revenit la Cetireni pentru că asta consider corect. Și nu am de gând să plec, ba chiar dimpotrivă să pun umărul la dezvoltarea localității mele.
— Cum se vede Moldova dintr-o parte?
— Față de acei giganți în care am fost, Moldova pare foarte mică și copleșită de probleme și oameni necinstiți, dar care foarte ușor ar putea fi prefăcută într- un colț de rai, care ar oferi așa un nivel de trai, din care nu ai dori să pleci. E o țară mică cu oameni buni și ospitalieri. Dar unii oameni și politicieni ne-au adus unde suntem acuma și din această cauză suntem nevoiți să plecăm periodic sau chiar definitiv.
— Făcând o comparație cu țările văzute, crezi că e bine că Moldova a primit statut de țară canditată la Uniunea Europeană?
— Cred că da. Este important să faci parte din familia asta mare. Este o oportunitate colosală pentru dezvoltare, simplificarea proceselor pentru cei ca mine, care vor să plece la un venit mai bun, un spațiu de securitate și siguranță a oamenilor săi, încrederea în ziua de mâine. Și sunt sigur că într-o perioadă de timp, vom putea să avem aceleași condiții de retribuire ca cele acum căutate de noi în Europa.
— Ești căsătorit și ai doi copii. Intenționezi să revii în Moldova ori planifici să te stabilești cu traiul într-o țară europeană și să îți iei și familia?
— Categoric nu. Aici, la Cetireni, în satul de baștină, văd tot la ce tind eu. Aici e casa părintească, aici e vatra și prietenii. De aceea, am și plecat singur, familia mea dragă rămânând acasă în așteptarea revenirii mele. Cum am menționat mai sus, da, planific în doi-trei ani maxim, să revin cu totul. Nu știu unde mă voi angaja, poate la bancă, poate în alt domeniu, dar la sigur acasă pentru că pâinea nicăieri nu e mai dulce și mai gustoasă decât acasă.
