La Mânzătești, un sat cât o palmă de om, se găsește o casă cu o poveste aparte. Aceasta e situată pe unul dintre dealurile localității din comuna Hârcești. Drumul până la ea șerpuiește printre copaci, vii, fântâni, printre amintiri cu picioare julite, consecință a curselor de alergări spre toloaca unde copiii se jucau, dacă ți-ai petrecut copilăria într-un sat. Drumul acesta bătătorit de pași te ia cu iureș de doruri de parcă te-ar pregăti pentru ceea ce vei vedea la capătul său. La fiecare fiecare pas, se dezvăluie priveliști pitorești, iar într-un final, casa veche, cu pereții săi îmbătrâniți de vreme, îți întâmpină privirea cu o căldură aparte. Până atunci mergi cătinel, Doamne ferește, nu o faci pentru că e deal, ci pentru că nu ai cum să te grăbești și, apoi, la sat timpul e mai încet, nu e trepidant ca pe străzile și între blocurile de piatră de la oraș, trebuie să admiri tot, de la firul de iarbă, până la casele din valea satului pitite printre copaci, trebuie să admiri frumoasele coline ale Moldovei noastre, de acolo se văd într-un tablou mirific.
La una dintre cotiturile drumului de țară, la câțiva metri încă bunișori până la casă, ți se deschide o priveliște, care îți arată că acolo sunt oameni gospodari, dar, mai ales, patrioți. Tricolorul fâlfâie falnic, amintindu-ne că trebuie să fim mândri de patriotismul strămoșilor noștri, iar imaginea casei vechi, cu pereții săi bătrâni, ne trezește, fără să vrem, dorința de a păstra autenticitatea și frumusețea tradițională.
Lada cu amintiri de la Mânzătești
Eugen, stăpânul casei, mă primește în curte cu un zâmbet deschis și un aer plin de ospitalitate. Trebăluia, mai meșterea câte ceva pentru gospodărie, ne zice că până să ajungem noi la ei să mai facă câte ceva. În jur, lucrurile prind viață într-un tablou idilic al tradiției moldovenești. De la chiuveta improvizată dintr-un trunchi de copac, până la grădina cu flori și obiectele vechi și autentice, fiecare detaliu pare să povestească o parte din istoria acestui loc. Nu știam unde să-mi îndrept privirea – totul mă acapara. Cel mai mult m-am oprit la prispă și la streașina casei. Îmi revedeam acolo copilăria și mâinile harnice ale bunicii. Știuletele de porumb agățat sub streașina casei și ardeiul iute, ustensilele de pe prispă, folosite de gospodine la meșteșugărit, oalele din lut, perdeluțele de la ochiurile ferestrelor, țolincile din casă – toate m-au teleportat în casa bunicilor.
Dragostea pentru rădăcini, pentru dorul de țară
Eugen și Marcela Ivanov sunt doi antreprenori. Afacerea lor e în capitală, dar dragostea pentru rădăcini, pentru dorul de țară (Notă: se are în vedere de sat), de cum a fost la bunei, i-a făcut să vină în timpul pandemiei în satul de pe valea râului Cula.
Marcela, cu numele de domnișoară Moldovanu, are rădăcini în Mînzătești. Tatăl ei e născut aici. Verile și le petrecea la Mânzătești. A prins drag de el și a decis împreună cu soțul să renoveze casa sau, mai bine zis, casele, pentru că în aceeași curte se găsesc o casă mai veche, în popor i se mai zice și casa bătrânească, și o alta mai modernă (e construită prin anii 70 ai secolului trecut). Cu multă muncă și dedicare, cei doi au transformat casa bunicilor într-un adevărat cămin de poveste. Au restaurat cu grijă elementele arhitecturale originale, au adus mobilier și decorațiuni tradiționale, și-au împodobit curtea cu flori. Fiecare colțișor al casei emană acum o căldură și o autenticitate aparte, păstrând vie amintirea și spiritul Moldovei autentice. „Ne-am zis în perioada pandemiei că ar trebui să evadăm din oraș și am venit la Mânzătești, la casa părinților și bunicilor Marcelei. Am început lucrările de reparație cu casa cea mai nouă. După care încet, încet am trecut la curte și la casa bătrânească. Am dat pereții cu var ca să miroase tot timpul curat și am păstrat această metodă, pentru că așa era odinioară”, îmi dezvăluie Eugen începuturile.
Ei încearcă să păstreze tot ce reprezintă istoria familiei și a țării. „În casă s-a păstrat un covor, din spusele rudelor, modelul ar fi rar, dar pentru a avea mai multe atribute din acele vremi când bunica ne învăluia cu dragostea ei mergem la anticariate, căutăm pe internet. Ne dorim ca această casă să reprezinte mai mult decât un simplu loc de trai, să fie o amintire vie a istoriei și identității noastre, un loc în care să se regăsească și să se conecteze cu tradițiile și valorile moldovenești” îmi spune Marcela. Firește, unele lucruri din gospodărie sunt și moderne. Au combinat.
La întrebarea care le este cel mai mult pe plac aceștia îmi spun într-un glas că cea bătrânească și o vor păstra doar pentru uzul lor dacă ar decide pe viitor să primească vizitatori. „Am oferi spre vizită doar casa mare din casa cea mai nouă”, ne spune Marcela.
Pentru acest cuplu de tineri, renovarea și aranjarea casei bunicilor într-un mod tradițional moldovenesc a fost nu doar o călătorie fizică, ci și una spirituală, care i-a apropiat și mai mult de rădăcinile lor și de identitatea culturală moldovenească.
