În această ediție vorbim cu Petru Iacobciuc, omul căruia îi pasă de mediul în care trăiește. Și pentru că îi pasă, acesta lansează diferite acțiuni voluntare de salubrizare în satul Sculeni, comuna cu același nume. De curând cu un grup de localnici a tăiat arbuștii crescuți fără număr în cimitirul din sat.
— Mi-a plăcut să scriu despre oameni care au inițiativă. Petru, tu ești unul dintre ei. Spune-mi, cum a început la tine povestea cu ecologia, cu aceea că îți dorești un mediu curat?
— Nu este o poveste, este firea mea care mă caracterizează. Am prins dragostea față de tot ce mă înconjoară încă de mic copil, de la bunei și părinți, practic copilăria am petrecut-o mai mult în interacțiune directă cu mediul înconjurător, începând cu activitățile gospodărești și terminând cu timpul liber și cu partidele de pescuit, tata și bunelul fiind pescari înrăiți. În scoală îmi plăcea botanica, biologia, istoria și geografia. Apoi a urmat facultatea. Devenind profesor de istorie și geografie, atașamentul față de mediu s-a cultivat din punct de vedere academic. În timpul orelor practice efectuate în teren la arheologie și la geografie s-a accentuat dragostea față de mediul înconjurător, dar s-au format deja și deprinderile de învățare, predare, analiză, expunere vizavi de o situație sau alta. Încă după studii am vrut să mă apuc de proiecte ecologice, dar m-am oprit și văzând că din 2007 până acum nimic nu s-a mișcat din loc, m-a motivat să intru în această luptă cu dezmățul ecologic.
— Cine se face vinovat, în opinia ta, de mormanele de gunoi de pe câmpuri, malurile râurilor, bazinelor acvatice, iazurilor?
— Vizavi de această situație degradantă suntem vinovați toți. Indiferent că suntem profesor, elev, primar, ziarist, agricultor sau proprietar de bazin acvatic. Este o problemă de educație mai mult și cu părere de rău, nu se atestă doar în Republica Moldova, dar și la vecini este prezent acest fenomen de iresponsabilitate comunitară, ba mai mult chiar, și în țările Uniunii Europene, unde e infrastructura dezvoltată vedem în rândurile tinerilor tendințe de indiferență, doar acele amenzi usturătoare îi responsabilizează.
— S-ar putea putea implica mai multă lume în această luptă de extirpare a gunoaielor?
— La sigur că se poate implica. La noi chiar în ultimii ani se duce o campanie amplă de a promova practicile statelor dezvoltate, însă, din lipsa resurselor financiare, se cam tergiversează implementarea proiectelor de infrastructură, dar aceasta nu înseamnă că noi trebuie să stăm indiferenți și să așteptăm când vor apărea resurse, trebuie să ne străduim să luptăm cu ceea ce avem.
— Cum îți explici faptul că se implică puțini?
— Nu sunt puțini. În țară avem peste 50 asociații de mediu ceea ce e dublu față de țările vecine dacă e să raportăm la cap de locuitor, în ultimul an sunt tendințe și mai accentuate, posibil, au mai apărut câteva între timp. Lumea salută aceste acțiuni de ecologizare și chiar se arată dispuși să participe, însă la noi campaniile de informare sunt superficiale. Nimeni nu pune un accent de a implica cât mai mulți oameni. Numai în unele cazuri vedem acțiuni care sunt lansate pe un spațiu restrâns, o comună sau sate sau în cazul campaniei „Hai, Moldova”, unde vedem companii multe implicate, dar totuși voluntari cam puțini la acest eveniment.
— De ce comunicarea dintre autorități și cetățeni scârțâie la acest capitol? — Ce ține de comunicare la acest capitol rolul primordial le revine autorităților guvernamentale și publice locale, dar care nu au, din păcate, capacitatea de a mobiliza comunitatea, pe locul doi sunt oamenii, care percep aceste activități ca niște competențe directe ale administrației publice locale și nu au niciun interes de a participa la așa ceva. Și cel mai important în situația asta este că, comunitatea în ansamblu nu conștientizează că mediul îl reprezintă ei înșiși, le aparține lor, pentru că se dezvoltă aici etc. Pentru un turist prima impresie este ceea ce vede la intrarea în țară. Spre exemplu, traversând traseul Sculeni–Ungheni poți vedea pe acostament și în rigole numai gunoaie. De la acest moment el primește răspunsurile la multe întrebări și, de multe ori, chiar și investitorii vin, văd ce văd și se întorc ca să nu mai revină în Moldova, fiindcă răspunsurile le-au strâns de pe jos de la intrarea în țară.
— Ai absolvit UPS „Ion Creangă”. Deci, ai studii pedagogice, însă lucrezi la IP Centrul de Tehnologii Informaționale în finanțe (IP CTIF) în Postul de măsurare Sculeni. Care a fost parcursul tău profesional?
— M-am născut în Sculeni. Am absolvit școala medie de cultură generală , XI clase. A urmat UPS „Ion Creangă”, facultatea de istorie, sunt licențiat în istorie. Am activat pe timpul studenției ca tehnician la tipografia universității, am fost profesor de istorie și geografie în gimnaziul 67 din Revaca, municipiul Chișinău, apoi am abandonat pedagogia și am revenit la baștină. Au urmat 7 ani în vânzări la Duty Free, apoi m-am angajat la instituția publică Centrul de tehnologii Informaționale în finanțe IP CTIF în Postul de măsurare Sculeni, unde activez până în prezent.
— Ce pasiuni mai ai și dacă mai ai timp pentru ele?
— Îmi place mult să călătoresc, când am timp mai și pictez. Istoric fiind, sunt atras practic de tot ce are legătură cu istoria. Îmi place pescuitul pe care îl practic după posibilități. Acțiunile voluntare și inițiativele civice sunt din propria dorință și cred că așa și e normal ca un bărbat să aibă aceste calități general umane și să se gândească nu numai la el, dar și la ce îl înconjoară, egoismul nu ar trebuie să caracterizeze un bărbat.
Sunt onorat că mi s-a propus să fiu protagonistul rubricii. Echipei „Unghiul” îi urez multă sănătate și cât mai mulți cititori și un mediu mai curat!
