Azi vorbim cu Mariana Vartolomei, o doamnă care debordează de energie și are o creativitate inepuizabilă, cu toate că îi plac la nebunie științele exacte și ar fi dorit să devină medic. Cel mai mult m-a frapat, însă, felul său de a se comporta cu micuții din grupa „Floricica” de la grădinița nr. 3 „Andrieș” din orașul Ungheni. Parcă ar fi cloșca cu puișorii săi.
— Cine e Mariana Vartolomei?
— Mariana Vartolomei e în primul rând încă un copil (zâmbește). M-am născut în satul Mircești, raionul Ungheni, într-o familie foarte frumoasă din 8 persoane: mama, tata și șase copii. Suntem patru surori și doi frați.
— Cum se împacă familia cu serviciul că văd că faceți diferite activități cu copiii, care necesită mai mult timp decât este prevăzut, adică cele 8 ore de serviciu?
— De la început au existat unele momente mai tensionate, copiii chiar și mă certau. Mai ales cel de-al doilea băiat chiar a îndrăznit să-mi spună să merg la plimbare, atunci când veneam nervoasă de la serviciu. Două zile țin minte că mi-a făcut asta și eu mi-am învățat lecția că acasă trebuie să fii cu familia și la serviciu cu colegii de muncă și cu responsabilitățile de acolo. Ulterior, mă întreba: „Ai lăsat lucrul la lucru?”
— Mi-ați spus mai sus că sunteți pasionată de științele exacte, atunci cum ați ajuns să faceți pedagogie preșcolară, că doar aici trebuie foarte multă creativitate?
— Am ajuns, cred eu, să fac pedagogia preșcolară prin voia Domnului, dar un pic și părinții mei au influențat calea mea în carieră, pentru că eu doream să fiu medic. Când am terminat școala în satul natal m-am pornit la medicină, mai exact la Colegiul de Medicină din Bălți. Chiar am susținut și două examene de admitere. Am venit acasă, țin minte era o sărbătoare, și mama împreună cu directoarea școlii mă felicită că am fost selectată pentru a pleca la studii în România – să fac pedagogia. Am început a plânge, fiindcă nu doream.
— În ce an se întâmpla toate astea?
— În anul 1990, imediat după ce a fost Podul de Flori. Noi am fost prima promoție care a plecat în România. Nu am avut încotro, fiindcă așa am fost educați să nu ieșim din cuvântul părinților. Dar, undeva într-un colț de inimă, mai am și acum regretul că nu am făcut medicina. Și de atunci le spun tuturor părinților să lase copiii să-și aleagă singuri calea, în special ce ține de carieră.
În primul an a fost greu. Eram ca puii luați de la cloșcă, unul dat într-o parte, altul în alta. Atunci ne-au repartizat la gazde. Țin minte că stăteam toți moldovenii într-un cerc și veneau și ne alegeau: „Eu pe ista îl vreau, eu pe celălalt”. Cam așa a fost repartizarea noastră la gazde. Mi-am făcut studiile la Botoșani la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”.
— Cum v-au format studiile în România?
— Eu am văzut acolo că li se dădea independență copiilor și că părinții erau mai sufletiști cu ei. Îi însoțeau la cele mai importante evenimente ale lor. Li se exlipcau în anumite limite copiilor niște lucruri care la noi sunt și acum considerate tabu în unele familii. Eu nu am auzit acolo să li spună „taci din gură”, la noi părinții și unele cadre didactice sunt învățați să spună această frază și astfel avem copii timizi. Și uite, aceste lucruri eu le realizez acum, poate de aceea ei sunt atât de atașați de mine. Din păcate, nu am terminat liceul la Botoșani. O mătușă bolnavă de cancer m-a rugat să mă transfer cu studiile la Chișinău ca să-i fie cineva prin preajmă.
— Cum ați revenit la Ungheni?
— La Ungheni m-am reîntors, fiindcă m-am căsătorit aici, mai exact, în Zagarancea. Primul meu loc de muncă a fost la grădinița nr. 10. Am lucrat acolo vreo 7 luni și am ieșit în concediu de îngrijire a copilului. După nașterea fetei m-am angajat la Palatul de Cultură regizor în cercul dramatic. Trei ani am activat acolo, dar nu am fost numai regizor, dar și amenajam scena. După ce a decedat fostul director, Gheorghe Bodolica, nu m-am regăsit acolo și am revenit la pedagogia preșcolară. Acea pasiune de a reveni la grădiniță poate a venit din faptul că am avut un grup de copii și cu ei am făcut teatru la palat.
— Câtă creativitate, psihologie și pedagogie trebuie să cunoască/însușească un educator?
— În fiecare zi înveți, dacă nu din curriculă, atunci de la fiecare copil care este o personalitate unică și la toți trebuie să găsești cheița. Chiar și cu părinții trebuie să lucrezi și vă asigur că e foarte greu să găsești un limbaj comun cu ei. Uneori e mai ușor să lucrezi cu un copil, decât cu un adult. Dar, de creativitate nici nu mai vorbesc!.. La o grupă de 28-30 de copii trebuie să inventezi mereu jocuri, ocupații din care și să se distreze, dar și să învețe ceva util pentru sine.
