Clădirile din domeniul public care nu îndeplinesc cerințele minime de performanță energetică vor fi renovate începând cu anul 2024. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege avizat de către Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană, transmite IPN. Autorii documentului propun ca, începând cu anul 2024, clădirile autorităților centrale care au o suprafață de peste 250 de metri pătrați și nu îndeplinesc cerințele minime de performanță energetică să fie renovate anual. Estimările arată că vor fi necesare cheltuieli care variază între 27 și 32 de milioane de lei. Potrivit proiectului de lege, Guvernul va avea obligația să întreprindă eforturile necesare ca să genereze economii de cel puțin 0,8% din valoarea medie a consumului final de energie înregistrat între anii 2019 și 2022. Inițiativa legislativă mai prevede crearea Sistemului Național Integrat în domeniul eficienței energetice, prin intermediul căruia va fi monitorizată utilizarea energiei și apei, dar și costurile aferente clădirilor publice. Proiectul de modificare a Legii cu privire la eficiență energetică a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și urmează să fie examinat în plenul Parlamentului.