Recent, am auzit o istorie neobişnuită. Vizitatorului unei instituţii i-a atras atenţia o funcţionară foarte frumoasă şi amabilă. Atunci el i-a întrebat pe angajaţi tot ce îl interesa despre fată, iar după aceasta i-a făcut cunoştinţă cu feciorul său. Acum, se pare, se pregătesc de nuntă. Ar fi fost păcat să nu facem şi noi cunoştinţă cu domnişoara. Şi am avut noroc, deoarece întâlnirea a avut loc chiar de ziua ei de naştere. Aşadar, vorbim cu Alina Toma, specialist principal la Casa Teritorială Asigurări Sociale a raionului Ungheni.
— Cum de o fată ca dvs. a ajuns să lucreze într-o instituţie care nu te prea dispune la expresivitate?
— Am absolvit facultatea de drept, am făcut masteratul şi căutam de lucru. Doream să devin funcţionar public. Aşa sunt eu din fire, doream să le ajut oamenilor, aşa ca acum. Chiar şi la facultatea de drept m-am dus din acelaşi motiv şi n-am regretat nici o clipă, am făcut masteratul la aceeaşi specialitate.
— Sunteţi din Ungheni?
— Da, m-am născut aici, am învăţat la liceul „Ion Creangă”, apoi la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
— Înainte de a intra la studii nu vi s-a spus câţi jurişti şi economişti vând acum la piaţă?
— Mi s-a spus. Dar e una ce spun oamenii şi altceva e cu ce doreşte omul să se ocupe. Familia mi-a spus să decid singură. Şi am decis. Acum lucrez aici şi îmi place foarte mult. Îmi place când oamenii, plecând de la mine, îmi mulţumesc.
— De câţi ani munciţi aici?
— Pe 30 octombrie mai am un jubileu – un an de muncă.
— Încă puteţi să nu vă ascundeţi vârsta. Câţi ani aţi împlinit?
— 25. Sunt unica fiică la părinţi. Mai am un frate minunat, e mai mare ca mine cu 7 ani. Întotdeauna îmi dă sfaturi cum să fac mai bine, dar decizia o iau eu. E minunat când ai un frate mai mare, întotdeauna le mulţumesc mamei şi tatei pentru aceasta.
— Se spune că tinerilor acum le este greu…
— Depinde de tine şi de posibilităţile pe care le ai. Da, sunt greutăţi, dar toate trec, dacă nu-ţi reuşeşte un lucru, va reuşi altul. Eu, de obicei, spun că tot ce se face, se face spre bine. În plus, dacă ai dorinţă, totul îţi va reuşi, dacă nu acum, atunci peste un an. Ce-i drept, e puţin doar să doreşti, trebuie să depui şi eforturi, iar dacă vei sta şi vei aştepta să pice ceva din cer, nimic nu vei reuşi.
— Cine sunt părinţii dvs., în ce familie s-a născut un asemenea filozof?
— Tata, ca mulţi alţii, lucrează peste hotare, iar mama e pedagog. Le sunt foarte recunoscătoare că mi-au dat atât de mult, că sunt aşa cum sunt, doar de părinţi şi de ceea ce te înconjoară depinde foarte mult.
— E adevărat că v-a făcut cunoştinţă cu prietenul tatăl lui?
— (Râde). Da, el a fost aici cu nişte chestiuni, a stat de vorbă cu mine, am râs de ceva. Pe mine nu m-a întrebat nimic, a aflat totul de la colegii mei. Sincer vorbind, nu m-am gândit niciodată că voi putea să găsesc aici…, să întâlnesc, poate, destinul meu.
— Se zice că şofaţi.
— Da, într-o zi am dorit să mă duc la cursuri de şoferi. Tata, aflând acest lucru, m-a înscris, bucurându-mă mult – la 18 ani am obţinut permisul.
— La ce visaţi?
— În primul rând, ca oamenii dragi să fie sănătoşi. Doresc că întemeiez o familie cu persoana care întotdeauna va fi alături de mine, să am casă, copii, să-mi fac o carieră aici sau la Chişinău, peste hotare nu vreau. Vreau aici, vreau să aibă cine mă aştepta acasă şi pe cine să aştept eu.
— Nu doriţi să vă ocupaţi de politică?
— Nu vreau. Nu pot spune că politica e o ocupaţie neînsemnată, dar consider că mă pot ocupa de ceea ce e cu mult mai important pentru mine. Viaţa şi aşa e scurtă, trebuie să te ocupi cu ceea ce-ţi place. Sunt oameni cărora acest lucru le reuşeşte mai bine, iar noi trebuie să ne ocupăm de treburile noastre şi să răspundem de noi.
