Echipată cu aparatul foto, reportofonul (dictofonul), neapărat cu entuziasm și cu o mare dorință de a descoperi oameni interesanți și talentați, am venit la Sculeni, vechiul târg de la frontiera Basarabiei cu România, despre care se știe că „a dăruit” lumii oameni de cultură foarte talentați, precum pictorul Emil Childescu, soprana Nina Zaharescu, actorul Alexandru Pleșca și alții.
Drept că drumul meu s-a sfârșit cam într-o margine a satului, acea care duce spre Cioropcani, deci la distanța de un kilometru sau doi de graniță și de râul Prut – martor al multor evenimente istorice ale poporului nostru. Acolo pe o parte este o instituție publică, de altfel de o frumusețe arhitectonică deosebită atipică pentru satele moderne ale Moldovei, care e pradă a ruinării, iar pe cealaltă margine e una micuță prin dimensiune, dar mustind de talent. E vorba de Școala de Arte pentru copii din Sculeni. Aici, l-am găsit pe Dumitru, elev în clasa a VIII-a a liceului din localitate și discipol la instituția menționată la clasa de pictură.
Anume în una din sălile, destinată pentru pictură, el desena cu sârg sau, după cum îmi zice, mai adaugă pe ici-colo umbre, mai pe scurt, întregește tabloul, care reda un bust. E realizat în creion simplu, tehnică cu mult mai dificilă decât dacă ar face-o în culori. Dumitru îmi spune că anume această tehnică îi este aproape de suflet, în ea regăsește calmitate și poate reda cel mai bine ceea ce vrea să arate lumii – frumusețea locurilor unde s-a născut și crește, dar și a altora din Moldova. Spre exemplu, nu departe de șevaletul unde își termină lucrarea, stă un altul, care înfățișează o imagine tipic rustică: un câmp, vântul bate, un cal care s-a oprit din păscut, urmărind o copilă care înalță un zmeu spre cer.
Desenează și modelează de la vârsta de 3 ani
Mama lui Dumitru, care era cu el, îmi spune că ea a urmat foarte puțin timp cursuri de pictură și se gândește că talentul lui este moștenit genetic. Dar, adaugă ea, ca acest talent să fie valorificat trebuie multă muncă depusă. Lucru care Dumitru îl și face. Tânărul pictor îmi dezvăluie că nimic și nimeni nu îl împiedică, atunci când este în plin proces creativ. „În jurul meu poate să fie un zgomot infernal sau dimpotrivă, eu nu am să aud nimic, pentru că mă refugiez într-o lume numai a mea, unde mă contopesc cu imaginea care doresc să o pun pe foaie”, îmi detaliază el.
„Doresc să vă povestesc cum am descoperit sau mai degrabă cine l-a descoperit”, intervine mama sa. „Îmi aduc aminte că avea 3 ani. Frecventa grădinița și într-o zi, când am venit după el, educatoarea mă oprește și îmi zice: ”Știți, Dumitru are un talent deosebit pentru arte și ar fi bine să-l susțineți să meargă mai departe”. Ea mi-a arătat o aplicație din plastilină. Un fotbalist, ce părea viu, atât de bine era lucrată. Atunci mi-am zis că-l voi ajuta, dacă va alege să facă carieră în domeniul artei”, îmi spune mama.
În continuare își deapănă amintirile: „Nu m-a bucurat faptul că s-a închis școala din Blindești, dar acum, când mă gândesc, îmi pare că a fost un semn ceresc, fiindcă aici, la Sculeni, este și școala de arte, pe care a decis Dumitru să o urmeze. Aveam o frică nebună pentru siguranța lui. După terminarea lecțiilor toți colegii mergeau acasă cu autobuzul, iar el rămânea la pictură. Ceea ce însemna că trebuia să facă autostopul și să traverseze de unul singur șoseaua care e una internațională și cu un trafic intens, ca să ajungă înapoi acasă. Le sunt recunoscătoare profesorilor Alina și Ghenadie Manica. Împreună treceau drumul și ei aveau grijă să urce în vreun transport ca să ajungă în siguranță în sânul familiei. Tot ei sunt cei care îl încurajează să participe la diferite concursuri sau proiecte de unde se întoarce cu diferite premii”.
Talentul este îmbinat și cu altruism
Dumitru crește fără tată, mai are o soră. Își dorește extrem de mult să facă carieră în arte, dar posibilitățile financiare ale mamei sunt limitate. În drumul spre Ungheni, ei au venit la piață, eu deja acasă. Tot mama, Dumitru e o fire mai închisă, îmi zice că el a economisit bani și a mai adăugat ea din salariul ei ca să-i cumpere de încălțat. „Vă spun că e un băiat de treabă și foarte grijuliu. Economisește din banii pentru buzunar și mi-i dă ca să am pentru drum (n. red.: să achite costul biletului de călătorie până la Ungheni, acolo unde lucrează)”, îmi explică mama emoționată.
Ghenadie Manica, profesor de pictură la Școala de Arte pentru copii din Sculeni, îmi zice despre Dumitru că e un băiat talentat, dar cel mai important e că își dorește cu adevărat să devină un artist. Tot ce trebuie din partea noastră, a profesorilor, dar și a familiei este să fie susținut.
Natalia Morari
