Pe data de 3 august, când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Iezechiel, preotul Ioan Gajim, slujitor al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Todirești, împreună cu mai mulți enoriași au parcurs un drum al rugăciunii pe la hotarele satului Todirești.
Dis-de-dimineață mai mulți enoriași din comună s-au adunat în curtea bisericii. Mai apoi au pornit să mărșăluiască hotarele localității, rugându-se ca Bunul Dumnezeu să se milostivească, dăruindu-ne ploaie şi izbăvindu-ne de bolile ce vin asupra întregii lumi. Toți creștinii prezenți, la îndemnul părintelui, au avut cu ei câte o iconiță.
„La sfârșitul Procesiunii ne vom întoarce la Biserică și vom gusta dintr-o agapă frățească”, a menționat părintele Gajim.