Dreptul la apărare a minorilor aflați în conflict cu legea este unul dintre cele mai des încălcate. Un studiu realizat de avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, arată că 28 de minori din 38 au declarat că nu a văzut avocatul decât pe holul instanței sau deja în sala de judecată. Ombudsmanul spune că orice minor care ajunge în sistemul de justiție trebuie tratat ca și copil și trebuie să beneficieze de toate drepturile prevăzute de cadrul legal.
Într-un interviu pentru IPN, Maia Bănărescu a declarat că respectarea dreptului copiilor la justiție este foarte important. În opinia sa, cauzele în care sunt implicați minorii trebuie să fie examinate în cadrul unui tribunal sau o instanță de judecată pentru copii. Ombudsmanul susține că în primul rând trebuie dezvoltate de prevenție a delicvenței juvenile. Trebuie să fie dezvoltată pe larg mediere. De asemenea, trebuie să funcționeze serviciul de probațiune, astfel încât să fie evitate recidivele.
Atunci când vine vorba de reținere, avocatul poporului menționează că minorul trebuie să fie deținut în izolator, ci să fie aplicate măsuri de alternativă, cum ar fi arestul la domiciliu, sub răspunderea părinților. Ombudsmanul afirmă că, spre regret, alte servicii de plasament pentru copiii delicvenți nu sunt și atunci problema apare în cazul în care el nu poate fi reîntors în familie în faza de urmărire penală.
Maia Bănărescu a declarat că în 2018 a fost votată o lege, care prevede mai multe etape de lucru cu copilul, care a comis o abatere legală. Legea prevede și construcția unui centru de tip semiînchis, în care ar urma să fie plasați copiii care au depășit trei dintre etape, dar comportamentul lor nu s-a îmbunătățit încă. Minorul poate fi plasat în acest serviciu doar în baza unei decizii de judecată, cu participarea apărării, reprezentantul legal etc. Potrivit ei, practica altor state arată că aceste centre au un aport eficient față de copil.
Avocatul poporului menționează că deși legea a fost aprobată în 2018, pe parcursul anului trecut nu a fost făcut nimic. Or, legea prevede că Guvernul urma să adapteze legislația la prevederile ei și să elaboreze standardele de calitate a serviciilor din acest centru. A fost identificat un sediu la Soroca, dar nu este clar încă cum urmează să funcționeze acest centru.
Pe segmentul justiția prietenoasă copiilor, ceea ce se referă la copiii victime sau martori, ombudsmanul spune că există standarde internaționale, la care s-a aliniat și Republica Moldova. Un exemplu este instruirea persoanelor care discută cu minorii sau spațiile pentru intervievare etc. Deși, de exemplu, în vizorul ombudsmanului a ajuns acest spațiu de la Judecătoria Ciocana, pe care s-au plâns ONG-urile. Un alt aspect ține de crearea unor centre unice pentru asistarea victimelor minori și nu doar. În aceste centre sunt prestate toate serviciile la un loc – juridice, medicale, psihologice etc. astfel, copilul nu va trebui să meargă la specialiști în diferite sedii. Aceste servicii urmează să fie prestate nu doar victimelor, ci și martorilor, abuzatorilor, care la fel sunt copii, dar din anumite circumstanțe, inclusiv lipsa de atenției din partea părinților sau a autorităților, au ajuns să comită o contravenție sau o infracțiune.
Interviul „1 iunie – Ziua Internațională a Copilului. Copiii au drepturile lor” face parte din proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”.