De multe ori ai impresia că guvernanții noștri trăiesc pe alte plaiuri, în altă Moldovă, mai prosperă, cu condiții extraordinar de bune pentru viață, cu venituri pe care aceștia le-ar primi cu sacii. Păi cum să crezi altfel, dacă anul trecut vreo 20 de deputați și-au cumpărat mașini noi, și nu din cele mai ieftine. Un ministru a agonisit bani ca să se aleagă cu aproape 130 de terenuri de pământ. Cea mai aprigă deputată socialistă ar fi primit lunar o pensie de peste 9800 de lei, de parcă toată viața a lucrat într-o mină de aur. Iar un judecător se judecă cu statul pentru că are o pensie mică de doar 9400 de lei… Dragii noștri guvernanți, lăsați Moldova voastră și veniți acasă în Republica Moldova să vedeți cum trăiesc oamenii aici.