Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 3.30. Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pe sensul de intrare în țară s-a prezentat microbuzul de rută „Moldova – Irlanda”, după ce a fost returnat de către autoritățile române pe faptul că nu s-au întrunit condițiile de intrare în România.
La decizia șefului de tură din PTF Sculeni, pasagerii și șoferul microbuzului au fost supuși controlului de nivelul II, ceea ce presupune o verificare adițională.
Ca rezultat, polițiștii de frontieră au depistat în torpedou două permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile de competență din România. Ambele documente vizibil prezentau semne de falsificare. La cele depistate, șoferul, un locuitor al raionului Cimișlia în vârstă de 34 de ani, a declarat că fusese rugat de un necunoscut să le transmită la două persoane din Irlanda.
Conform procedurilor legale, actele falsificate au fost ridicate și urmează să fie transmise către expertiză, în continuare polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST cercetează cazul.