Două decese noi provocate de COVID-19 în Republica Moldova. Un bărbat din Briceni a murit la Spitalul Raional Edineț. Iar celălalt caz s-a înregistrat în regiunea transnistreană, transmite IPN.
Informațiile au fost confirmate de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, marți seara, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.
Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, pacientul din Briceni nu a fost adus la Chișinău întrucât medicii au considerat că nu este posibilă transportarea acestuia. Bărbatul s-a aflat izolat din momentul în care a solicitat asistența medicală.
Ministra a confirmat și cazul din regiunea transnistreană, înregistrat în data 29 martie.
Pe parcursul zilei de astăzi, 30 martie, au fost confirmate 55 de cazuri noi de COVID-19. Dintre acestea șapte sunt de import și 48 cu transmitere locală. În total au fost procesate 280 de probe. Tot astăzi, din spitale au mai fost externați patru pacienți. Numărul persoanelor recuperate ajunge la 22.
În total, în Republica Moldova COVID-19 a provocat 4 decese, inclusiv cazul din regiunea transnistreană.