Recent unghenenii au avut prilejul să vizioneze un spectacol de excepție, prezentat de actorii Teatrului Național ,,Mihai Eminescu”, la Palatul de Cultură Ungheni. Denumirea piesei jucate s-a intitulat ,,Dosarele Siberiei”, un subiect răvășitor și foarte actual.
Cei care l-au vizionat au rămas profund impresionați, dar în același timp cutremurați de scenele care au redat ororile deportărilor staliniste. ,,Am urmărit toate evenimentele pe care le-a trăit poporul nostru, am emoții mari, a fost tragic, dar păcat că unii cetățeni de ai noștri nu înțeleg acest lucru”, a mărturisit Maria, una din spectatoare.
„Vreau să spun că durerea nu se strigă, nu se urlă, nu se joacă, fapt pentru care mulțumesc echipei de actori foarte talentați, ce au îmbrățișat acest proiect, cu simplitate, cu sinceritate de a juca această piesă, prin acele emoții, prin acele mizanscene, prin acele replici pe care le-am adunat de la martorii oculari, de la patru naratori care mai erau în viață”, a menționat actorul, directorul Teatrului ,,Mihai Eminescu” și regizorul spectacolului, Petru Hadârcă.
Actorii au adus în scenă destinele supraviețuitorilor GULAGUL-lui, ori spectacolul a fost bazat pe memoriile a patru deportați din țara noastră.
,,Unul din acei martori mai este Margareta Cemârtan-Spânu din Soroca, care ne-a povestit, ne-a scris și acel Ion Moraru din Sângerei, care era în viață atunci când am făcut premiera. Ne-au povestit cu lux de amănunte și am construit picătură cu picătură, mizanscenă cu mizanscenă, ca să provocăm spectatorul la o meditație, ca să caute răspuns la întrebări, la multe întrebări pe care le mai regăsim în societate astăzi”, a relatat Petru Hadârcă.
Cei care au cunoscut calvarul deportărilor și al regimului de atunci se regăsesc și în spațiul nostru unghenean.
Asistând la spectacol, o doamnă în etate avea să-mi comunice următoarele: ,,Sunt o nepoată, a fostului primar de Ungheni, din perioada interbelică, Alexandru Malanciuc, care a avut de suferit în urma regimului bolșevic. Noi toată viața am dus povara greutăților părinților noștri, care au avut de suferit și atunci, dar și la întoarcere. Mama noastră a plâns mereu când a venit din exil. Din neamul nostru s-a întors doar mătușa cu copiii, pe fratele meu l-au împușcat”, a povestit Ana Cojocaru, despre experiența ei ziarul „Unghiul” a mai scris. Vedeți „Ana Cojocaru: „Cu iubire și răbdare am învins toate obstacolele și greutățile care au fost în calea noastră”, februarie 2019.
Petru Hadârcă a mai specificat că este păcat că în societatea noastră astăzi mai găsim în mentalitatea unor birocrați, a unor politicieni, a unor rătăciți, ideea și nostalgia după regimul sovietic. „De aceea, când am construit acest spectacol acum trei ani ne gândeam că va fi numai o dată marcată pentru cei duși în GULAG și nu s-au mai întors. De trei ani se joacă acest spectacol și este prezentat a 80-a oară, dar și până astăzi prezintă interes. Mă bucur că lumea bună din țărișoara noastră apreciază și împărtășește cu durere și respect emoțiile din istoria neamului nostru”, a mai menționat acesta.
Potrivit regizorului, este necesar să cinstim memoria înaintașilor noștri pentru a nu repeta istoria, pentru a nu călca pe aceeași greblă, pentru a nu ne plânge de milă mai apoi. ,,Cine nu-și cunoaște istoria, riscă să nască monștri, căci acest lucru este vizibil și în zilele noastre, când unii organizează proteste pentru destabilizarea societății. Pe ei i-am putea categorisi în felul următor; criminalii, care sunt condamnați prin instanțe, cea de a doua categorie sunt profitorii, care profită de la criminali bani mulți, nostalgicii după regimul comunist și a patra categorie sunt rătăciții”.
Pentru a duce mesajul transmis de actori prin această piesă autentică, conducătorul teatrului a mai menționat că trupa merge prin țară ca să transmită acest mesaj și să îndemne oamenii la o gândire critică, însă nu peste tot sunt acceptați.
,,Spectacolul este un semnal de alarmă și o lumânare aprinsă în amintirea celor care au fost duși în Siberii de gheață”, a concluzionat Petru Hadârcă, Directorul Teatrului Național ,,Mihai Eminescu”.
