Doream să vorbesc cu un polițist de sector care, putem spune, se află în linia întâi a luptei pentru ordine publică. Și iată-l în fața mea – tânăr, frumos, înalt, deștept, punctual, disciplinat, ofițerul de poliție Alexandru Pacișin.
— De la ce treburi v-am rupt?
— Când am aflat că trebuie să vin la dumneavoastră, m-am străduit să termin toate treburile. Concret? Vă pot spune că mă ocupam de munca de rutină pe care o fac în fiecare zi.
— Ce înseamnă muncă de rutină?
— Să zicem așa, diferite infracțiuni. Da, aveți dreptate, acestea sunt certurile între vecini, soți, violența în familie, injuriile, bătăile pe stradă, la locul de trai, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
— Ați visat să deveniți polițist?
— N-am visat din copilărie. Dar, cu timpul, am înțeles că vreau să fiu polițist și am intrat la Academia „Ștefan cel Mare”. După absolvire am fost repartizat la Inspectoratul de Poliție Ungheni, unde muncesc de aproape trei ani. Am făcut studii în domeniul ordinii publice și am fost numit ofițer al Sectorului de poliție Centru în orașul Ungheni. Acum îmi înlocuiesc colegul din cartierul Tineretului care se află în concediu.
— De unde sunteți?
— Din satul Zagarancea. Acolo m-am născut, mai am două surori, sunt al doilea copil în familie.
— Pare să fiți o persoană blajină, emotivă, iar la poliție nu e loc de emoții.
— Vreau să vă spun că sunt persoana care dorește ca în societate să fie ordine. De aceea am luat decizia de a studia la Academia de Poliție, apoi să mă întorc acasă, în Ungheni, și să servesc patria.
— Cred că ar trebui să fiți sportiv. La academie se acorda multă atenție pregătirii fizice?
— Acolo se acordă o mare atenție atât pregătirii fizice, cât și celei morale. În fiecare zi aveau loc antrenamente. Aici sportul de asemenea ocupă un loc de frunte. În plus, sunt jucător în FC Zagarancea.
— Cer iertare, aveți familie?
— Sunt singur, cum se zice, încă nu mi-am găsit jumătatea. Nu sunt atât de blajin cum vi se pare. În munca noastră cotidiană, când vorbești cu contravenienții, nu poți fi îngăduitor.
— Deci, atunci când Alexandru zâmbește, el e blajin, iar când încetează și vocea lui capătă nuanțe metalice, cu el nu trebuie să glumești.
— (Zâmbește). Da, timbrul vocii se schimbă.
— Apropo, ați spus că la academie sunteți pregătiți și moral. Cum anume? Să fiți gata de orice?
— Noi trebuie să corespundem statutului. Profesorii ne mai învățau: tot ce se întâmplă la serviciu, toate greutățile să rămână acolo și nu trebuie să aduci acasă povara zilei trăite. Serviciul e serviciu, iar familia e familie.
— Dar serviciul dvs., cred eu, nu poate să nu-și lase amprenta asupra sufletului.
— Cred că munca fiecăruia dintre noi influențează asupra caracterului, sufletului, cum spuneți.
— Apropo, aveți timp liber, îl veți găsi pentru fata care va apărea în viața dvs.?
— Ca pentru toți oamenii, munca se termină și seara am timp liber. Desigur, sunt gărzi în grupul operativ. Așa că viitoarea mea jumătate trebuie să înțeleagă că sunt lucrătoare și nopțile, și zilele de sărbătoare.
— Cum trebuie să fie aleasa dvs.?
— Nu m-am gândit care ideal mi se potrivește. Probabil, la caracter trebuie să-mi semene mie. Așa îmi spun și părinții. Trebuie să înțeleagă că am ales această profesie, să mă susțină, să învingem împreună greutățile vieții care sunt și la serviciu, și în familie.
— Apropo, ce e mai complicat în activitatea dvs.?
— Cel mai greu e să lucrezi cu oamenii, iar noi anume de asta ne ocupăm. Toți au caractere diferite, însă trebuie să găsești limbaj comun cu fiecare, să asculți și să înțelegi persoana, să vorbești cu ea, s-o calmezi dacă e impulsivă, emoționată.
— Pentru a face ordine, trebuie majorat numărul de polițiști?
— Nu e nevoie de mai mulți polițiști. Pur și simplu, fiecare om să conștientizeze că nu se poate să încalci normele morale existente, fiecare trebuie să aibă cei șapte ani de acasă.
