Deşteaptă, frumoasă, talentată, tânără, firavă – aceste cuvinte sunt spuse despre Tatiana Costei, directoare interimară a Palatului Culturii din Ungheni.
— Tot mai sunteţi interimară?
— Trebuie să aibă loc concursul, doar în oraş sunt mulţi specialişti în acest domeniu, deşi sper să corespund tuturor cerinţelor ca să nu fiu interimară. Nu vreau să spun că mă ofensează interimatul, cu atât mai mult cu cât găsesc limbaj comun cu echipa din care fac parte 54 de profesionişti.
— De mult lucraţi în domeniul culturii?
— Din anul 2013. La început am fost conducătoare artistică, apoi m-am aflat în concediu de îngrijire a copilului. În noiembrie trecut, când directoarea a plecat din post, m-au rugat lucrătorii Palatului Culturii, m-am dus la primărie, am depus cerere. Când va avea loc concursul? Cred că după sărbătorile de iarnă, când voi prezenta raportul şi voi scrie planurile.
— Eu nu prea înţeleg care ar fi rostul acestor concursuri, pentru că în comisii nu sunt profesionişti…
— De multe ori am fost întrebată ce „culoare” am, cine sunt părinţii mei, soţul, cum m-am pomenit în cultură. Cultura nu trebuie să aibă culoare, aşa cred eu. Dar presupun că investiţiile în cultură, posibilitatea de a realiza proiectele depind totuşi de acest lucru. Aşteptăm să se decidă soarta câtorva proiecte depuse la Ambasada SUA, Ministerul Culturii. Am dori să avem mai multe studiouri care să se ocupe de diferite dansuri. Am dori să amenajăm sala mică cu 300 de locuri în care nu este niciun scaun. Am dori să avem o scenă în aer liber ca Palatul Culturii să poată organiza activităţi în parc. Dorinţele sunt uriaşe, dar nu şi posibilităţile…
— Cum aţi venit în cultură?
— Mai înainte am lucrat la ULIM, unde am făcut masteratul, şi împreună cu soţul am decis să ne întoarcem la baştină, în Ungheni, unde aveam apartament. La Palatul Culturii am nimerit, pot spune, întâmplător, căutam de lucru, cu atât mai mult cu cât am tangenţe cu cultura, sunt designer de interior, iar după masterat – magistru în arte. Din copilărie am visat să fie designer de vestimentaţie, iar părinţii îmi spuneau că trebuie să mă ocup cu ceea ce-mi place. Deşi mi s-a propus să lucrez la catedră la ULIM, să stai cu chirie în capitală e foarte scump, mai ales că ne doream un copil. De catedră nu-mi pare rău, pentru că şi aici îmi place, colectivul e minunat, sunt posibilităţi şi libertate de creaţie. Chiar am început să mă ocup de sculptură, fac păpuşi după o tehnologie unică, lucrez cu plăcere cu copiii în studioul „Fantezie”, ce-i drept, acum e vacanţă. Păpuşile mele deja au participat la o expoziţie în Polonia, visez la o expoziţie personală, vreau să însuşesc şi alte tehnologii.
— Acum la palat e linişte?
— Acum, da, iar până la vacanţă diferite studiouri erau frecventate de un număr record de copii, peste 600. În genere, ne dorim mult să diversificăm temele lecţiilor, să antrenăm specialişti în diferite sfere de activitate. Am vrea să propunem ceva şi părinţilor, doar mulţi îşi aduc copiii şi aşteaptă circa 2 ore, ar putea să se ocupe de brodat, croşetat. Eu chiar încerc să fac păpuşi cu ei.
— De unde aveţi atâtea calităţi?
— (Râde) Ultima mea jucărie a fost fratele, care e cu 12 ani mai mic decât mine. Mama e pedagog, tata – şofer, dar ultimii 20 de ani se ocupă de comerţ şi eu am fost cea care l-a dădăcit pe frate. Acest lucru mi-a ajutat, doar timpul trece repede, azi fiul nostru are 3 ani, noi nu-i stabilim limite, lasă să facă ce îi place. Păpuşile? Deocamdată el nu le strică.
— Cine-i soţul dvs.?
— Am învăţat în aceeaşi clasă la liceul „Gheorghe Asachi”, am stat în aceeaşi bancă. Nu mă trăgea de cosiţe, el e bun. A învăţat la Universitatea de Medicină, a cântat într-un ansamblu, mă invita la concerte. A fost student 9 ani, acum e medic de familie, l-au invitat să lucreze în Petreşti – sătenii au mai multă nevoie de ajutor, iar el e un doctor bun. În plus, acum scrie materiale pentru un site american.
— Aş dori mult ca să nu vi se taie aripile şi să fiţi fericiţi ambii.
