Săptămâna trecută Veronica Ilcu, asistentă profesionistă din Teșcureni, și folcloristul Andrei Tamazlâcaru au fost decorați cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat.
În acest sens, președinta, Maia Sandu, cu prilejul celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea Independenței țării, marcată în acest an, a semnat, pe 15 octombrie, decretul prin care 30 de personalități din Republica Moldova sunt decorate cu „Ordinul Republicii”.
Alături de alți 28 de compatrioți cei doi ungheneni au primit această distincție pentru contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, pentru succesele profesionale atinse, precum și pentru spiritul civic de care au dat dovadă și implicarea plenară în viața societății. De asemenea, „Ordinul Republicii” acordat astăzi este un semn de omagiu pentru o seamă de profesioniști și personalități de excepție care, deși nu mai sunt în viață, au lăsat o urmă importantă în istoria țării.
Contactați de noi angajații Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei (DGASPF) Ungheni ne-au declarat că Veronica Ilcu a fost propusă chiar de către ei. „Este una dintre cele mai longevive asistente parentale profesioniste din raionul Ungheni. Din 2011 de când a decis dânsa să ia în îngrijire copii, șaisprezece au fost educați și crescuți de dna Veronica Ilcu. Pentru aceasta am înaintat demers la Președinție ca să i se confere „Ordinul Republicii”, ne precizează Angela Straticiuc, șefă serviciu asistență parentală profesionistă. Între timp, primii copii s-au căsătorit, iar micuții lor o numesc bunică pe Veronica Ilcu.
Compozitorul, etnomuzicologul, dirijorul de cor și folcloristul Andrei Tamazlîcaru, Artist al Poporului, s-a născut pe 13 decembrie 1940 în satul Grăsenii Vechi, raionul Ungheni. A absolvit Școala pedagogică din Călărași (1961) și Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), specialitatea Dirijat Coral (1969), comunică moldpres.md. A fost metodist la Casa de creație populară din Chișinău, profesor la Catedra de folclor a Institutului de Arte „G. Musicescu” și consultant la Societatea corală, ulterior Uniunea Muzicienilor din Moldova. În 1980 a fondat Ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța”, căruia, în 1989, i s-a conferit titlul onorific Colectiv Artistic Emerit din Moldova. Andrei Tamazlâcaru a publicat culegerile „Trandafir bătut la poartă”, „Tăpușele-tăpușele”, ”Răsărit-a, semănat-a”, „Cântece populare pascale”, „Lui-lui-lui…”, „Spicuța”, „Domnul e lumina”, „Probleme actuale ale Operei”, ”Pe drumuțul dorului”, „Aprindeți luminile”, Vin’, bădiță, vin’ diseară” ș.a. A cules folclor în mai multe localități din țară și de peste hotare. În 1997, folcloristului i s-a conferit ordinul „Gloria Muncii”, iar în 2010 – titlul onorific „Artist al Poporului”. Este membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova. Este laureat al mai multor premii naționale și internaționale, printre care: Premiul ”Simion Florea Marian” al Academiei Române pentru lucrarea colectivă ”Cât îi Maramureșul” (1993), Premiul ”Inima de Aur” pentru întreaga activitate de valorificare și promovare a folclorului românesc (2008), Premiul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării ”Isidor Burdin” pentru contribuție în domeniul patrimoniului cultural (2013), Premiul pentru dedicație și devotament al Galei Excelenței Muzicale, acordat de Uniunea Muzicienilor din Moldova (2019). (Sursa text: noi.md).