Doi copii diagnosticați mai devreme cu COVID-19 au fost externați, luni, din Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Iar de la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” au fost externați încă trei adulți. Astfel, numărul total al cazurilor recuperate a ajuns la 18. Informațiile au fost prezentate, marți dimineață, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.
„Este o evoluție și considerăm că este și un rezultat impunător, care îi revine în primul rând sistemului de sănătate”, a declarat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu.
La Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii mai rămân internați 17 copii și șase maturi. Starea lor este de gravitate medie și satisfăcătoare. La Spitalul „Toma Ciorbă” sunt internați 126 de pacienți, dintre care 31 sunt în stare gravă. Evoluții grave înregistrează și 12 pacienți, dintre cei 13 cu COVID-19, internați la Spitalul Clinic Republican.
Pacienți confirmați cu noul tip de coronavirus sunt și la Maternitatea nr. 2, la Spitalul Ministerului Sănătății, atât la clinica nr. 1, cât și la clinica nr. 2, precum și la Spitalul din Bălți, la Spitalul din Căușeni, dar și la cel din Cahul.
În scurt timp, urmează să fie aprobate prevederile legale cu privire la organizarea și funcționarea centrului de triere de la Moldexpo, a precizat Viorica Dumbrăveanu.
În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile, începând cu 17 martie. În total, până acum, sunt 298 de cazuri confirmate cu COVID-19. Doi oameni au murit.