Aproape 18% din alegători își cunosc deputații aleși în circumscripțiile electorale uninominale din care fac parte. Un sondaj realizat de platforma de monitorizare a promisiunilor electorale deFacto.md arată că alegătorii din cele mai mari municipii din țară – Chișinău și Bălți – își cunosc cel mai puțin deputații aleși în circumscripțiile uninominale, transmite IPN.
Cei mai cunoscuți deputați din circumscripțiile uninominale care au acumulat un scor de 35% de recunoaștere Aliona Pilipețcaia din circumscripția nr.7, Eleonora Graur din circumscripția nr. 13, Liviu Vovc din circumscripția nr. 22 și Ion Groza din circumscripția nr. 43.
Rezultatele sondajului arată că, din cei 11 deputați aleși în circumscripțiile uninominale ale municipiul Chișinău, cel mai cunoscut deputat este Vasile Bolea din circumscripția nr. 24 – 20%. La polul opus, cel mai puțin cunoscut deputat este Iurie Reniță din circumscripția nr. 26 – 0%.
Totodată, 6,4% din respondenții sondajului au numit măcar o promisiune electorală făcută de deputatul ales în circumscripția lor, care nu neapărat corespundeau cu prevederile programului său electoral. Cel mai des, alegătorii numeau prioritățile generale promovate la nivel de partid – reparația drumurilor, locurile de muncă, pensii mai mari, infrastructură, iluminatul stradal.
Însă în unele circumscripții, respondenții au numit prevederi specifice ale programelor electorale promovate de deputați în campaniile electorale. Este vorba despre adoptarea legii privind statutul UTA Găgăuzia în circumscripțiile nr. 45 și 46, precum și construcția stației de epurare și instalarea ușilor cu cod la blocurile de locuit din Soroca, circumscripția nr. 7. De asemenea, au fost menționate construcția școlii sportive la Florești în circumscripția nr. 8; lupta cu corupția și dezoligarhizarea în circumscripția 25 și deschiderea oficiului deputatului în circumscripția nr. 40.
2,7% din respondenți au numit unele măsuri întreprinse de deputat pe parcursul mandatului, care nu neapărat țin de programele lor electorale. Majoritatea dintre ei însă au numit fie acțiuni realizate de către autoritățile publice locale, fie de deputații aleși în circumscripție, însă care au fost realizate înainte ca aceștia să devină deputați, în funcțiile administrative pe care le dețineau anterior – primar, președinte de consiliu raional etc.
Sondajul a fost realizat în perioada iulie-decembrie 2019 în 45 de circumscripții electorale uninominale, în afară de circumscripțiile din stânga Nistrului; circumscripțiile din afara țării și circumscripția nr. 17 unde în perioada chestionării mandatul de deputat era vacant. Eșantionul chestionarului a fost de 4 696 respondenți din 177 de localități, în medie câte 104 respondenți în fiecare circumscripție.