Acesta este unul dintre principiile educației incluzive. Cu toate că, „incluziv” provine de la cunoscutul cuvânt latin „includo”, noi am început să înțelegem esența acestuia cu puțin timp în urmă, fie la sugestia Occidentului, trecând la educația incluzivă, fie împrumutându-l de acolo. Ce-i drept, e greu de spus cât de bine se înrădăcinează el în solul nu prea mănos pentru așa ceva ținând cont de mentalitatea și condițiile noastre, suntem pregătiți pentru el?
Mai degrabă nu, decât da
Vorbim la această temă cu Maria Calchei care nu are nevoie să fie prezentată, deoarece ea a fost prima din Ungheni care s-a interesat de soarta copiilor, a căror lume e îngrădită de patru pereți. „Cu părere de rău, vreau să vă zic că mai mult suntem nepregătiți decât pregătiți pentru incluziune. Nu toate grădinițele și școlile au cadre didactice de sprijin. Educatorilor le este destul de greu, pentru că grupele sunt numeroase și nu reușesc să acorde atenția cuvenită copiilor cu cerințe speciale”, a menționat interlocutoarea. În plus, părinții elevilor tipici discriminează această categorie, deseori scriu petiții la directori ca în clasă să nu fie acești copii. Dânsa a povestit despre un caz recent când o mămică dintr-un sat a dus copilul cu nevoi speciale la grădiniță, cum face de obicei. Educatoarea i-a spus mamei că au lecție deschisă și să ducă copilul la cadrul de sprijin. A mers la el, dar acesta i-a zis că se duce la lecția deschisă și i-a sugerat să-și ducă copilul în sala de sport. Mama și-a luat copilul și a plecat acasă. „Câtă discriminare și câtă neglijare! La noi toate legile, toate regulamentele sunt bune pe hârtie, dar nu și în practică. Atâta timp cât cadrele didactice nu vor scoate în evidență problemele care există, nu vor fi schimbări. Cei de sus nu vor cunoaște acest lucru dacă noi nu vom vorbi cu voce tare”, a spus interlocutoarea cu durere.
Grădinițele și școlile nu sunt pregătite să accepte copiii deosebiți
„Am vrut de mult să abordez această chestiune dureroasă pentru mine. Cred că școlile, grădinițele și mentalitatea noastră nu sunt pregătite ca să le frecventeze copiii cu cerințe speciale. În primul rând, colegii pur și simplu își bat joc de acești copii, profesorilor le este greu să facă orele, dacă în clasă este cel puțin un copil cu cerințe educaționale speciale. Copiii deosebiți sunt la fel ca toți ceilalți, ei înțeleg perfect totul și sunt foarte sensibili la glumele făcute pe seama lor. Nu înțeleg, de ce Centrul „Casa pentru toți” a fost lichidat, acolo acești copii comunicau între ei.
Oare întreținerea lui costa atât de scump? La urma urmei, se găsesc și bani, și sponsori pentru alte proiecte. Mi se pare că de copiii speciali își amintesc doar la conferințe și evenimente, dar nimeni nu se ocupă în mod special de ei. Dacă cel puțin unul dintre conducătorii care au luat decizia cu privire la reprofilarea „Casei pentru toți”, ar fi avut un asemenea copil, l-ar aduce la școală în cărucior, ar aștepta în coridor toate lecțiile, l-ar duce la toaletă, l-ar hrăni, atunci cred că nu ar fi luat o decizie similară. În orașul nostru a fost un centru extraordinar, unde a activat o echipă minunată, cadrele didactice cu experiență lucrau cu copiii, îi sprijineau pe părinții cu sfaturi, le spuneau cum să lucreze cu ei acasă. Acum, cercul de comunicare al acestor copii se reduce la familie, căci prieteni de școală, de obicei, ei nu au. Doresc să se revină la chestiunea cu privire la soarta tinerilor cu cerințe speciale, ca ei, cum se făcea la „Casa pentru toți”, să fie învățați niște deprinderi simple legate de o profesie, cum să se îngrijească. Amintiți-vă, pentru aceasta a fost construită o nouă clădire specială, în care aveau loc multe evenimente.
Și? Copiii au fost trimiși la școli, acum, cred, se chinuie cu ei și pedagogii, și colegii care trebuie să învețe, și acești copii“, spune ce o doare ungheneanca Irina Gumeniuc.
Acești copii nu trebuie să fie în afara societății
Potrivit Valentinei Gonțova, director adjunct pentru activitate educativă la liceul „Aleksandr Pușkin” din Ungheni, unde învață cei mai mulți copii cu cerințe speciale, acești copii nu trebuie să fie izolați. Ei sunt demni ca toți ceilalți să fie în societatea oamenilor care pot scrie cuvântul „mulțumesc” într-o secundă, iar un copil cu paralizie cerebrală îl va scrie un timp îndelungat, totodată, ei cu ce sunt mai răi? Cu nimic! Ei, cu siguranță, trebuie să se afle printre copiii obișnuiți. În ce măsură suntem pregătiți pentru acest lucru? Putem spune că suntem gata și, în același timp, nu suntem pregătiți la nivel mental să acceptăm copiii cu nevoi speciale. Dacă un copil are probleme fizice, atunci copiii obișnuiți îi tratează destul de binevoitor, întotdeauna îl ajută. „Avem o fată în scaun cu rotile, care este un candidat demn de a participa la concursul raional „Elevul anului”. Sunt elevi în scaune cu rotile care apără onoarea claselor și a liceului. Cum pot fi acești copii izolați de societate?”, spune emoționant, ca de obicei, Valentina Gonțova.
Copiii cu probleme mentale, care, desigur, nu sunt vinovați de nimic, trebuie să se afle în societatea celor de-o seamă cu ei, iar pedagogii încearcă să-i pregătească pe copiii obișnuiți ca să-i accepte și în această privință ajută lecțiile de dezvoltare personală. Un astfel de copil nu se poate controla pe deplin, iar dacă nu ar fi probleme financiare, alături de acest copil trebuie să se afle mereu în cadru de sprijin. Acum la liceu sunt doar doi asemenea pedagogi, și dacă unul dintre ei la lecție e alături de un astfel de copil, atunci în clasa vecină mai este un copil asemănător, în a treia – la fel. Desigur, și profesorul are o mare responsabilitate, trebuie să-i dea o însărcinare specială, apoi să o verifice, să lucreze cu clasa. Au fost pregătiți pentru acest lucru, mulți dintre ei au urmat cursuri în 2013.
„Din păcate, nu e secret că părinții, ca și întreaga societate, nu au o opinie unică asupra acestei chestiuni. Deși e mult mai rău când o persoană este închisă între patru pereți. Acest lucru e necesar să fie discutat cât mai mult posibil și mass-media ar trebui să participe activ”. Nu avem ce adăuga la aceste cuvinte ale interlocutoarei.
