Distribuitorii de medicamente dau asigurări că sunt pregătiți pentru sezonul rece al anului și au stocuri suficiente de medicamente și dispozitive medicale, inclusiv măști, mănuși și dezinfectanți, în contextul pandemiei COVID-19.
În cadrul unei întrevederi cu conducerea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), aceștia au menționat că depun eforturi considerabile pentru pregătirea corespunzătoare de sezonul rece a anului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituției.
Directorul general AMDM, Eremei Priseajniuc, a accentuat importanța conjugării eforturilor pentru a asigura accesul la medicamente pentru toți cetățenii Republicii Moldova, dar și pentru identificarea soluțiilor, ca în viitorul apropiat, Moldova să poată beneficia de vaccinuri și medicamente împotriva COVID-19, eficiente și sigure, validate conform tuturor rigorilor internaționale.