Astăzi vorbim cu Dionisie Ternovschi, viceprimar al municipiului Ungheni, foarte energic, de succes, optimist, încrezător, sociabil, perseverent.
— Acum câteva săptămâni aţi intrat în birou, v-aţi așezat la masă. Ce a urmat?
— M-am gândit la responsabilitate, că pot, că nu am frică, nici o îndoială cu privire la decizia luată. Dacă am spus: „Da”, înseamnă că m-am gândit bine şi am făcut pasul pentru a merge doar înainte. Sunt sigur că voi reuşi totul. Consider că primarul nostru cunoaşte bine oamenii și înțelege că succesul depinde de ei. Dacă ești înconjurat de oameni competenți și de cei care doresc ceva, atunci totul reuşeşte. El, ca specialist, ca persoană, este foarte puternic. Am vorbit deseori cu el, dar acum văd un om cu abilități uimitoare, care cunoaște foarte bine orașul și este foarte responsabil.
— Aţi izbutit deja să descoperiţi ceva pentru sine ce nu ştiaţi până acum?
— Cred că voi descoperi în fiecare zi pe parcursul a câtorva luni, poate chiar ani. Acestea sunt momente, nuanțe, oameni, structuri. Cred că multe lucruri nu le cunosc încă, dar nu-mi este teamă și vreau să aflu, dar mi-e frică să greșesc sau să trag concluzii pripite, să jignesc pe cineva degeaba, să fiu părtinitor. Nu se va trece fără supărări, dar doresc ca omul să înțeleagă și să spună că eu am făcut ceea ce trebuie. Dar nici nu vreau să mi se taie aripile. Dacă sunt motivat, apreciat, atunci pot răsturna munții. Vreau să nu-mi fie rușine să mă plimb prin oraș, părinții să nu fie nevoiți să roşească pentru mine.
— Apropo, cum au reacționat părinții? Ați pierdut și din salariu.
— Reacția pe care au avut-o a fost așa cum ați spus. Mama, ca mama, însă tata era împotrivă. Dar când i-am explicat că doresc să schimb ceva, să contribui pentru oraș, să-mi las amprenta, pentru că numai pentru asta am venit aici, a fost de acord. Acum ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă și cred că inovațiile vor fi vizibile. Am venit cu o inițiativă și am fost susținut.
— În ceea ce privește sprijinul, aveți unul foarte puternic, sunteți susținut de tineri realizați și de succes, care au obținut deja multe – membrii JCI. Cred că ei au sprijinit decizia dvs.
— Da, aceasta este o resursă serioasă. Chestiunea privind decizia mea a fost discutată vreo doi ani, când mai serios, când în glumă.
— Și ce a spus soția Tatiana?
— Ea mă sprijină mereu și în orice, după cum se spune, va sta alături și îmi va da „cartușele”. Cred că acest lucru este foarte important.
— O funcție publică este într-un fel patul lui Procust, iar dvs. măcar nu purtați cravată.
— Vreau să sparg anumite stereotipuri. Desigur, nu voi veni la serviciu în tricou, dar nici cravată nu port. Este clar că garderoba mea va suferi unele schimbări nesemnificative. Sunt un om al mișcării, sunt un ghem de energie, vreau să o împărtășesc, vreau să o dau, să încarc pe alții și să mă încarc eu. Sunt gata să dau multe orașului și locuitorilor săi. Am venit aici nu de dragul salariului și postului, ci de dragul schimbărilor și al sprijinului pentru ca orașul să devină mai interesant, mai modern, să atrag mai multe investiții, să implic diaspora. Mă gândesc cum să fac ca oamenii să rămână acasă.
— Sună un pic bombastic.
— De ce bombastic? Mă gândesc la asta, visez la asta și nu cum să mai instalez un scrânciob undeva, ci Ungheniul să devină un scrânciob pentru întreaga țară, altfel cum putem să ne dezvoltăm. Este necesar să stabilim obiective mari, înalte și, dacă cel puțin jumătate dintre ele vor fi atinse, este deja bine. Nu visez la investiții de milioane, ci de miliarde.
— Visele, planurile dvs. ar trebui să se bazeze pe ceva?
— Pe cunoștințe, pe motivare. Am realizat tot la ce am visat până acum. Am o familie minunată, trei copii și sunt mândru de ei. Am casa de vis, pe care am construit-o în 14 luni și am visat-o încă din copilărie, de dragul ei am lucrat 10 ani în Italia. Mie Dumnezeu mi-a dat multe, iar acum vreau să mă împart. Sunt cel mai fericit om. Visele noastre se împlinesc, dar avem nevoie de obiective mari. Scopul meu acum este să schimb orașul.
Cineva va spune că e o utopie, dar eu voi face tot posibilul, mai ales că există oameni care visează la asta. Îmi doresc ca toți unghenenii să fie încrezători că vom trăi într-un oraș modern, vom atrage investitori, iar pentru asta trebuie să ne schimbăm atitudinea față de țara noastră, de oraș, de noi înșine, trebuie să ne tratăm cu respect, să nu credem că suntem mai leneși, mai proști decât cineva, trebuie doar să ne suflecăm mânecile și să lucrăm aici. Nu ne gândim că atunci când plecăm, îi facem mai bogați pe alții, pentru că principala resursă este omul. Și nimeni nu va investi acolo unde nu sunt locuitori, iar noi plecăm și plecăm (păcat că nu putem reda intonația interlocutorului, expresiile lui – nota autorului).
Vine un investitor și întreabă câtă populație e în oraș? 38 de mii. De-ar fi cel puțin 70… Cu cât populație e mai puțină, cu atât investiția este mai mică. Iar noi plecăm și plecăm, dacă nu reușim acolo, ne este frică să ne întoarcem, ne gândim ce vor spune oamenii. Succes obține cel care nu se teme să facă ceva. Nu trebuie să-ți fie frică, cel care se teme nu va obține niciodată nimic. Americanii spun că trebuie să încerci de 20 de ori ca să poți spune că nu merge. Nu ai reușit de 19 ori, iar a 20-a vei deschide firma. La noi se duce omul la primărie, ia 2 hârtii și spune că îl încarcă. Pe când la noi sistemul e bun, mai bun decât în România. Povara noastră fiscală nu este atât de mare cum cred oamenii, la noi în multe domenii e normal, dar oamenii văd doar răul. De exemplu, în sistemul de medicină, unde ei la fel nu văd nimic bun, dar nici nu poate fi bine acolo, pentru că nu plătim impozite și taxe, ci preferăm să plecăm în străinătate. Toți vor să li se dea și nu se gândesc că noi și nu altcineva trebuie să construim țara. Cred că misiunea mea acum este să vorbesc cu oamenii, să îi conving că fericirea este aici și nu în altă parte. La noi poți fi fericit, dar trebuie să dorești acest lucru. Mulți oameni pleacă în Italia, Germania și trăiesc cu iluzia că este bine acolo, știu asta, am fost și eu. Vreau să conving oamenii să nu plece, ci să lucreze aici, să deschidă companii, să predea în școli. În comparație cu alte orașe, Ungheniul este o bijuterie, uitați-vă ce străzi frumoase și curate, ce oameni avem. În prezent, JCI desfășoară traininguri pentru tineri, elevi și îi orientează să nu plece. Lasă-i să studieze în orice țară, dar să se întoarcă acasă, avem atâta de muncit, atâtea lucruri de făcut, atât de multe idei. Trebuie să insuflăm oamenilor iubirea pentru oraș și țară. Iar Anul Nou să fie pentru noi toți un an al schimbărilor în bine.
