În ziarul „Unghiul”, nr. 35 din 20 septembrie, promiteam cititorilor că vom relata și despre tainele oieritului, ocupație larg răspândită în țara noastră și în special în satul Coșeni, de acolo de unde vine și Liubovi Găina, cea care ni le-a povestit.
„Era o mândrie în trecut să ai oi, erai considerat un bun gospodar”, avea să-și înceapă ea dezvăluirile. În continuare ea ne spune că stânile întotdeauna ar trebui să fie amplasate pe costișă sau deal, pentru că acolo e mai mult aer. Văgăunile nu erau de preferat și nici locurile din apropierea satului, ca să nu ajungă mirosul nu prea plăcut.
De obicei, construcția unei stâni începe de la ocolul mare, unde dorm oile noaptea, apoi ocolul cu strungă. Neapărat era și cotariul care e „tinda stânei, unde stau scaunele pentru muls” (în unele zone se mai numește comarnic sau arcaci). Un pic mai într-o parte e construită o casă, de cele mai multe ori fiind formată doar dintr-o odaie. Aici ciobanul doarme și ia masa. În această căsoaică este instalată o laiță, un cui, unde sunt atârnate toate uneltele: dârjaua care are la capăt un cârlig special utilizat la prinderea oilor (mai exact se prindea un picior, atunci când nimereau în mijlocul scaieților și trebuiau ajutate ca să iasă), la aninatul hainei de ploaie, fluierul, care din păcate lipsește acum din arsenalul ciobanilor de azi.
Despre organizarea stânilor interlocutoarea noastră ne spune că e un întreg proces, care începe chiar din luna ianuarie. „Gospodarii care au oi se adună, de obicei, în centrul satului sau la casa celui care are mai multe, se sfătuie la ce stână să-și dea animalele. Cândva erau două-trei stâni în sat”, ne spune Liubovi Găina. În mod obișnuit, mai toți rămân la stâna din anul trecut. Poate doar câțiva aleg să meargă în altă parte din varii motive. După aceasta urma alegerea ciobanului sau ciobanilor mai bine zis, de cele mai multe ori- doi. Alegerea păstorilor se face dintre cei care au mai îngrijit de oi. Și aici meseria se transmite din tată în fiu. Dacă cei doi aleși sunt de acord cu simbria și acceptau să mai fie păstori încă pentru un sezon merg la cârciumă sau la acel gospodar și beau adălmașul. Cuvântul cel mai greu îl are săteanul cu oi mai multe, care va fi și bănar, adică va strânge plata pentru ciobani de la oameni.
La topirea zăpezii, mai exact când primăvara își intră în drepturi, începe pășunatul și darea oilor la stână. La o săptâmănă acestea se dau la măsură. Oamenii vin cu un vas neapărat cu apă. Așa e lăsat din moși-strămoși: vasul niciodată nu trebuie să fie gol. Uneltele necesare pentru măsurarea laptelui: găleată, cupă, stopcă (pahar) și unul mai mare de 200 grame. Sunt găleți de 10 și 12 litri. Dacă găleata e de 10 litri, automat și cupa trebuie să fie de un litru, stopca de o 100 de grame și deja cel de 200 grame. În cazul în care găleata e de 12 litri, atunci stopca – 120 grame, paharul – 240, 250 grame. Măsurătoarea: dacă gospodarului i se umplea o cupă cu lapte, atunci are automat 4 găleți, dacă o stopcă, atunci o cupă, dacă e umplut cu lapte paharul mai mare se egala cu 2 cupe. Oile se mulg de 3 pe zi.
Când se dă la măsurătoare are loc și înțărcarea mieilor. La prima mulsoare se pune un ban în găleată, pentru ca oile să aibă mană mai multă. După aceasta se formează 2 turme de oi, una cu aplecătorile, cele care sunt mulgătoare, iar alta e cu sterpele și mieii împreună. De obicei, berbecii sunt luați acasă de către gospodari. La Sfântul Dumitru se dau la berbeci și se încheie practic perioada de pășunare a oilor.
…Şi câini mai bărbaţi…
Și despre rolul câinilor ne-a vorbit șefa căminului cultural din Coșeni. „Aceștia sunt ajutorii de cel mai mare folos pentru ciobani, pentru că după felul cum latră, baciul știe cu ce fel de dihanie are de-a face”, specifică dânsa. Cei mai buni câini sunt crescuți de mici pe lângă oi. Ei devin paznicii cei mai credincioși.
