Miliardul și aeroportul înapoi – baza unui consens garantat
Fără consens larg în societate în raport cu proiectul ce vizează reforma justiției nu se va putea miza pe succesul reformei în cauză. Potrivit prim-ministrului Ion Chicu, dacă nu va exista înțelegere referitor la cât de importantă este reforma justiției și dacă unii reprezentanți ai societății vor căuta dividende politice pe marginea acestui subiect, probabil vor exista probleme în realizarea ei.
Moldovenii, pe-nțelesul americanilor
Potrivit unui sondaj realizat la comanda Institutului Republican Internațional, dacă duminica viitoare în Republica Moldova ar avea loc alegeri parlamentare, PSRM ar obține 29% din voturile cetățenilor, PAS – 21%, iar PDM – 10%.La nivelul municipiului Chișinău, lidera PAS îl depășește pe șeful statului, fiind menționată de 32% din intervievați, în comparație cu 19% – Igor Dodon. Președintele Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, se clasează pe locul trei – 13% la nivel național și 16% – la nivel de municipiul.
Zece ani… de posibilități ratate
În cadrul unei discuții informale în Israel, Igor Dodon i-a sugerat președintelui român Klaus Iohannis să organizeze evenimente comune, cu ocazia aniversării a zecea a semnării Acordului de Parteneriat strategic cu România, care se împlinesc în luna aprilie a acestui an. De asemenea, el spune că relațiile dintre cele două state sunt excelente, relatându-i omologului său despre ce se întâmplă pe scena politica de la Chișinău după demiterea guvernului Sandu..
Mizerie și râs în casta robilor „intangibili”
În privința fostului șef-interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Dorin Compan, urmează să fie pornită procedură disciplinară. Mai mult, „în prezent în Procuratura Generală sunt câteva dosare penale, însă procurorul general Alexandr Stoianoglo „nu poate divulga nume ale procurorilor implicați”. El a confirmat că în privința deputatului Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, acum trei luni a fost intentat un dosar penal. Alexandr Stoianoglo s-a referit și la denunțul depus de Andrei Năstase, liderul PPPDA, prin care se cere urmărirea penală a președintelui Igor Dodon.
Amănunte pe IPN!