#StaiAcasă, Țară,e stare de urgență
În Republica Moldova se declară stare de urgență pentru 60 de zile, începând cu 17 martie. Liderul Grupului Pro Moldova, Adrian Candu, a declarat că declararea stării de urgență este întârziată. El a chemat la profesionalism în abordarea problemei. Deputații partidelor de opoziție, PAS ș PPDA, au acuzat guvernul că nu a descris acțiunile concrete pe care le are în vedere în perioada stării de urgență.
La făcut bine cu măciuca
Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război definește starea de urgență ca fiind „un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării”. Printre măsurile care pot fi întreprinse și care au fost deja întreprinse de autorități este: stabilirea unui regim special de lucru pentru agenţi economici şi instituţii publice, dar și instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară.
Avocatul poporului Mihai Cotorobai și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu modificarea unor prevederi din legea respectivă. Gradul de cunoaștere despre noul tip de coronavirus este destul de înalt în rândul populației, iar nivelul de panică nu este mare, arată datele unui sondaj realizat de către compania Date Inteligente SRL (iData), în perioada 13-15 martie. Poliția atenționează cetățenii că, pe rețelele de socializare și aplicațiile mobile, sunt distribuite mai multe tipuri de mesaje false, cu scop de a dezinforma societatea și de a crea panică în rândul cetățenilor.
Mână de la mână și-l facem gospodar
Guvernul a lansat o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea coronavirsului de tip nou. Ministerul Finanțelor a deschis trei conturi: în lei moldovenești, dolari americani și euro.
Rabla pentru electrocasnice
În Republica Moldova, se propune aplicarea unui program similar celui din România „Rabla pentru electrocasnice”. Programul le oferă cetățenilor posibilitatea să schimbe un aparat de uz casnic vechi (frigider, televizor, mașină de spălat etc.) pe unul nou, la prezentarea unui voucher care îi este eliberat fiecărui beneficiar. Condiția este ca aparatul de uz casnic nou să aparțină unei clase energetice A++.
Nu zi „hop!”
Circa 22% din respondenții unui sondaj ar vota la alegerile prezidențiale din această toamnă pentru Igor Dodon, iar 10,3% și-ar da votul pentru Maia Sandu. 5,2% din intervievați au numit alți candidați, care au acumulat 1% și mai puțin. Totodată, 14,5% au spus că nu ar vota pe nimeni, iar aproape jumătate nu știu sau nu răspund.
Amănunte pe IPN!