E slut când gondolierii nu-și asumă paternitatea
Alexandru Jizdan susține că există tensiuni în partid pentru că membrii formațiunii au viziuni diferite asupra actualității politice „Suntem la guvernare? Noi nu ne vedem la guvernare, nouă nu ni s-au dat funcții în acest stat”.
A spus cineva ceva despre €700000 lunar din Rusia?
„În 2016, fosta guvernare oligarhică a lui Vladimir Plahotniuc a dat ordin Procuraturii Generale, un ordin absolut ilegal, anticonstituțional, să pornească un dosar împotriva Partidului Socialiștilor. Pe niște fapte inventate”, a declarat într-o conferință de presă, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea. În legătură cu aceasta, PSRM înaintează plângere penală cu privire la dosarul care vizează formațiunea. De fapt, partidul socialiștilor va susține proiectele naționale, lansate recent de președinte țării, care se referă la asigurarea accesului populației la apă, gaz, drumuri bune, străzi iluminate etc.
Au înțeles, oare, primarii cât de greu e să conduci o țară?
Indiferent de frecvența întâlnirilor între premier și primari, problemele localităților rămân aceleași de zeci de ani. Nicolae Tudoreanu, în al cincilea mandat de primar al satului Feștelița, Ștefan Vodă, spune că „tot ce ține de administrația publică locală a rămas la situația anului 1999”. Constantin Cojocaru, cu patru mandate de primar la Edineț își dorește „descentralizarea până la capăt, inclusiv pe fondurile de dezvoltare regională, ecologic, al drumurilor etc, și atunci lucrurile vor merge altfel”.
La întâlnirea cu primarii premierul a zis că dacă se exclude „politica din dialogul nostru, lucrurile se vor schimba spre bine”.
…și mercedesuri, lexusuri, bmw
Examinarea primelor zece poziții de produse alimentare străine arată că țara importă produse elementare în valoare de două miliarde de lei. „Aceasta este o situație pe care trebuie să o gestionăm și să schimbăm lucrurile”, a declarat Ion Chicu. „Acolo unde vom vedea că prețurile se majorează neîntemeiat, vom interveni. Instrumentul aflat în arsenalul statului este Consiliul de Concurență”, a menționat premierul.
Salarii întârziate cu vreo 10 ani
Cresc salariile angajaților din instituțiile medico-sanitare publice. De majorare vor beneficia medicii, personalul medical cu studii medii de specialitate din serviciile enumerate, personalul medical inferior, precum și personalul administrativ gospodăresc. De exemplu, salariile noi ale medicilor de familie cu o vechime în specialitate de până la 10 ani va fi de 7160 lei.
Amănunte pe IPN!