De Paște am felicitat oamenii dragi și pe cei cărora le port un respect mai deosebit un altfel de felicitare: pe post de vedere – fructe și cozonac. Eu nu pot să consum ouăle roșii. Nu știu de ce. Până la urmă orice sărbătoare religioasă mare, cum ar fi Nașterea Domnului sau Învierea domnului, e despre altceva. E despre aceea că în mijlocul unui eveniment de care am pomenit ar trebui să fie Dumnezeu. Și atunci când El nu mai este centrul sărbătorii, nu facem altceva decât să ne sărbătorim pe noi cu mese doldora de bucate pe seama cărora facem bancuri. Ar trebui să ne oprim și să medităm asupra semnificației acestei sărbători, care înseamnă Lumină, că Dumnezeu a iubit într-atât lumea încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.