În această ediție vă propune o porție bună de lectură Anda Todoran, născută în Țara Hațegului, și-a lăsat munții pentru a urma facultatea în Banat, unde s-a și stabilit (deocamdată). De profesie e arhitect, de drag e cititor. Scrie despre cărțile ce îi trec prin mâini pe cititorpefuga.com.
„Ați simțit vreodată o carte ca pe o îmbrățișare? Pentru că Inocenții de Ioana Pârvulescu dă cele mai strânse și calde îmbrățisări!
Naratoare și totodată personaj, Ana își deapănă amintirile copilăriei petrecută în casa de pe strada Maiakovski, actuala Sfântul Ioan, din Brașov. Alături de fratele ei Matei și verișorii Dina și Doru descoperim lumea prin prisma inocentă a copilăriei. Prin cotloanele casei, casă ca o doică ce se îngrijește de locatarii ei, prin străduțele Brașovului, curțile vecinilor și pădurea de pe Tâmpa trăim unele dintre cele mai frumoase momente.
Povestea nu este o utopie însă. Ici-colo, Ana cea matură, ne pune o mână pe umăr și, dând ușor perdeaua naivității, ne arată câte puțin din viața reală. Așa aflăm drame de familie, povești de dragoste profunde, suntem confruntați cu demolările din perioada comunistă și pierderi de oameni dragi… Toate acestea însă sunt povestite pe un ton așa de suav și de blând încât nu poți să simți altceva decât compasiune.
Inocenții e o carte care emană dragoste, dragostea aceea pe care o găsești în sânul unei familii unite, care-și poartă de grijă și care și-a găsit propria armonie. Micile tachinări, ironii, mustrări, îmbufnări atât între adulți cât și între copii te fac să zâmbești cu drag, regăsind în ele acel confort pe care numai sentimentul de „acasă” îl poate stârni.
„Eu cred că fiecare om trebuie să aibă un secret al lui, ca să fie cu adevărat frumos […]. Secretele astea nu-i bine să fie dezvăluite decât oamenilor încăpători pe dinăuntru. Când îți pierzi un secret sau îl află cine nu trebuie e ca și cum te-ai împuțina, ca și cum ai scădea în înălțime în loc să crești. Dar dacă-l spui unui om cu suflet mare, asta te întărește.”
Așa am simțit Inocenții. Ca pe un secret împărtășit numai ca mai apoi să mă trezesc că acel secret nu e altceva decât cea mai frumoasă parte a vieții: povestea copilăriei noastre.
Recomand cu toată dragostea cartea Ioanei Pârvulescu. Așa cum spuneam la început, e ca o îmbrățișare strânsă și caldă… și cine nu are nevoie de așa ceva, măcar din când în când?”.
Lectură plăcută!
