9. Radu de la Afumați – neobositul luptător antiotoman
De la moartea lui Vlad Țepeș și până la venirea, în fruntea Țării Românești, a bravului Mihai, cel mai înverșunat adversar al semilunei a fost Radu de la Afumați, care a stat în scaunul domnesc de la Târgoviște (cu unele întreruperi), între anii 1522-1529. el era fiul lui Radul cel Mare și strănepotul aprigului Vlad Țepeș, deci descendent al vestitului Mircea cel Bătrân. Supranumele și-l datorează faptului că moșia să se găsea la Afumați – Ilfov. Luând puterea în condiții destul de nefavorabile țării, datorită unui grup de boieri munteni, cu aspirații antiotomane, în ianuarie 1522 preia sceptrul Basarabilor.
Numai în primii ani trei ani (1522-1525), voievodul muntean a dat peste 20 de bătălii, din cele mai multe ieșind victorios asupra dușmanilor. Radu de la Afumați a depus eforturi deosebite în vederea menținerii autonomiei Munteniei, aderând în mod prioritar la lupta popoarelor creștine împotriva expansiunii otomane. Pentru a calma rivalitatea cu Poarta Otomană domnitorul român a acceptat plata tributului și suzeranitatea Înaltei Porți, în schimb sultanul Soliman Magnificul este silit să-l recunoască drept domnitor al statului muntean.
Relațiile Ungariei au fost dintre cele mai bune, aceasta ajutându-l aproape întotdeauna în repetatele-i reveniri la putere. De asemenea, a beneficiat și de sprijinul transilvănenilor (în special al brașovenilor și sibienilor), principele Ioan Zapolya la campaniile antiotomane din vara și toamna anului 1522. Important de reținut este că atât Ungaria, cât și Transilvania nu erau dezinteresate, ele conștientizând faptul că prăbușirea Țării Românești însemna expunerea directă la pericolul otoman (asemănător zilelor noastre, prăbușirea Ucrainei se soldează cu expunerea pericolului imperial asupra Europei).
După dezastrul de la Mohacs (august 1526) și pierea regelui maghiar Ludovic al II-lea, domnitorul român se determină să treacă în tabăra Habsburgilor, ce promisese eliberarea țărilor aflate sub dominația otomanilor.
După desființarea regatului ungar și întărindu-și pozițiile în Europa Centrală pe Soliman Magnificul îl incomodează în continuare războinicul Radu de la Afumați, hotărăște să-l suprime. Datorită intrigilor puse la cale de Sublima Poartă, o parte e feudalii mari trădează, organizând un complot, în urma căruia prințul valah va fi asasinat împreună cu fiul său Vlad la 02 ianuarie 1529, în biserica de pe dealul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea. Trupul i-a fost înmormântat la Curtea de Argeș, pe lespedea căruia au fost săpate numele a 20 dintre bătăliile ce au contribuit substanțial la păstrarea libertății poporului român.
10. Ion Vodă cel Viteaz – cumplitul dușman al nedreptății
„Toți cei ce erau în dregătorii și cei străluceau prin neamul lor și s-au închinat ca niște robi”. Astfel consemna, în cronica sa, călugărul moldovean Azarie urcarea în februarie 1572 pe tronul voievodal de la Suceava, a celui ce în hrisoave se iscălea „Ion Voievod, fiul lui Ștefan Voievod”. El a domnit asupra Moldovei între anii 1572-1574, și, deși guvernarea i-a fost de scurtă durată, a intrat în istorie ca unul dintre cei mai mari conducători ai neamului românesc.
În ce privește fizicul său, iată ce spunea cronicarul leah Leonard Gorecki: „Bărbat înalt la stat, frumos la chip, cu ochii mici și amenințători, puternic trup, plin de putere”. Vorbind despre el istoricul polonez Andrei Maximilian Fredo spunea: „Era înzestrat cu cea mai mare înțelepciune”, iar Grigore Ureche îl considera a fi „de mintea ascuțit, de cuvânt gata și se vedea că-i harnic nu numai domnie, ci și altor țări să fie cap mai mare”.
Încă de la începutul domniei, Ioan Vodă se va confrunta cu o serie de greutăți. Pe de o parte, este nevoit să facă față uneltirilor acelor boieri nemulțumiți de înlăturarea lor din Sfatul Domnesc, iar de pe de alta, a trebuit să țină piept unui atac extern, care urmărea readucerea pe tron a fostului domnitor. Aducându-i la ordine pe cei „vicleni” și susținut de „țară”, reușește, totuși, să respingă invadatorii, obligându-i să se retragă temporar. Înlăturându-și dușmanii și așezându-se temeinic la cârma țării, Ion Vodă ia o serie de decizii de ordin economic, social și politic, menite să întărească puterea centrală și să asigure condițiile înfăptuirii politicii sale externe.
Politica sa internă autoritară, ce nu avea asentimentul majorității membrilor clasei dominante, spiritul de dreptate, care-l determina, de multe ori, să devină „prigonitor” al celor avuți în favoarea celor mulți și necăjiți, precum și cruntele pedepse aplicate boierilor trădători, încă din primele zile de guvernare, au determinat „tagma boierească” să asocieze numelui său și porecla „cel Cumplit”.
Consolidându-și domnia, gândurile marelui voievod se vor îndrepta spre realizarea unui vis mai vechi: înlăturarea dominației otomane. La finele anului 1574, a refuzat să îndeplinească plata dublă a haraciului către Poarta Otomană. Ca rezultat, sultanul a întreprins o campanie (primăvara 1574) cu scopul alungării aprigului Mușatin din fruntea voievodatului moldovenesc. Dispunând doar de suportul militar al cazacilor zaporejeni, el a rămas aproape singur în acel moment de grea cumpănă. Dând dovadă de un real talent în arta războiului Ion Vodă i-a o serie de măsuri de ordin organizatorico-militar, izbutind în final, să înfrângă la 14 aprilie 1574, uriașa armată turco-munteană, ale cărei efective ajungeau după unele surse la 100 mii luptători. După victorie, reușește să-l instaleze la tronul Munteniei pe adeptul său, Vintilă Vodă, pentru a slăbi frontul otoman.
Însă pericolul otoman crește, în urma alipirii tătarilor din Crimeea, plus Ion Vodă cel Cumplit este trădat în fața bătăliei decisive la Lazerul de lângă Dunăre, de către hatmanul Eremia (căpitănia cavaleriei boierești). El nu-și poate pune în aplicare strategia sa militară (10 iunie 1574) și este silit să opună ultima și dârza rezistență unui superior numeric, dând dovadă de vitejie și spirit de sacrificiu.
Asigurat, prin jurăminte solemne, că viața oștenilor săi, cât și a sa vor fi cruțate „cel de pe urmă erou al Moldovei” s-a dat prins în mâinile dușmanului de veacuri. Dar odată ajuns în mijlocului lagărului păgânilor, el a fost, însă înjunghiat și decapitat. Astfel a luat sfârșit în condiții eroice și tragice deopotrivă domnia celui care a fost Ion Vodă cel Viteaz – luptător pentru libertatea și independența poporului român.
11. Mihai Viteazul – Domnul primei Uniri
Domn a Țării Românești (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) și al Moldovei (1600), Mihai Viteazul este primul dintre voievozii noștri, care a izbutit să unească, sub un singur sceptru, chiar dacă numai pentru puțin timp, toate cele trei țări românești.
Fiu natural a lui Patrașcu cel Bun (domnul Valahiei între 1554-1557) deci scoborâtor, pe linie paternă, din străvechiul neam al Basarabilor, Mihai Viteazul s-a născut, în orașul dunărean Târgul de Flori, având o influență asupra familiei sale din partea bogatei familii a Cantacazinilor.
Va urma.
