Parlamentul se convoacă în sesiunea ordinară de toamnă pe 2 septembrie. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către președintele legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.
Convocarea Parlamentului în ședință plenară se va efectua la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, care urmează să aprobe ordinea de zi.
Deputații s-au întrunit în ultima ședință din sesiunea parlamentară de primăvară pe 31 iulie. Anterior, Igor Grosu declara că prima ședință plenară din sesiunea de toamna ar putea avea loc pe 5 septembrie.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie, iar sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.