Teritoriul Basarabiei a devenit parte a URSS în 1940. În nou creata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, epurările au început aproape imediat. URSS era pe picior de război, iar conducerea acesteia dorea să fie sigură de siguranța granițelor și loialitatea autorităților locale.
Primii, în 1940-1941, au fost afectați deputații Sfatul Țării – oficiali, preoți, medici care au susținut unirea cu România în 1918. Majoritatea au fost deportați în colțurile îndepărtate ale Rusiei.
Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operațiune denumită conspirativ „IUG”, s- au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467 din 6 aprilie 1949: „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor, care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Astfel, în acea noapte din 1949, locuitorii din spațiul basarabean au cunoscut infernul. O dată cu lăsarea întunericului, satele şi oraşele erau invadate de miliţieni, militari, securişti, care purtau, la chipiu, steluţa roşie cu secera comunistă şi ciocanul proletar. Bătăile în uşă de la miezul nopţii, ororile săvârşite de autorităţi au băgat frica în populaţia paşnică. Criteriul principal care a stat la baza depistării şi deportării elementelor periculoase — a “chiaburilor”, a “duşmanilor poporului” — a fost atitudinea acestor oameni faţă de regim. Orice manifestare de nesupunere faţă de noul regim social şi politic era pedepsită cu deportarea. Dezrădăcinarea, deznaţionalizarea şi dezmoştenirea celor deportaţi a avut consecinţe grave asupra evoluţiei ulterioare a spaţiului dintre Prut şi Nistru. În total, în acea zi, au fost deportate 11 293 de familii – 35 796 de persoane, din care 9 864 bărbaţi, 14 033 femei şi 11 889 copii. Dintre aceştia, 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte au fost acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”.
Conform documentelor de arhivă, la această operațiune au participat 4 496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13 774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4 705 de activişti de partid din Moldova. Pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicați au fost mobilizate 4069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eșaloane de tren, respectiv 1573 de vagoane de vite.
Soarta familiilor deportate în primul val (12-13 iunie 1941) poate fi reconstituită după două scenarii. Primul scenariu este cel în care capul familiei fusese deja arestat (în perioada 28 iunie 1940 – 11 iunie 1941) și familia sa trecea de una singură prin deportare. Al doilea este cel în care capul familiei împreună cu familia era deportat și separat de familie la gară.
În „Planul de măsuri cu privire la etapele, stabilirea şi încadrarea în câmpul muncii a contingentului special deportat din RSS Lituaniană, Letonă, Estonă şi Moldovenească”, elaborat de Administrația Generală a Lagărelor (GULAG) a NKVD la 14 iunie 1941, se prevedea ca 5 000 de bărbați (capi de familie) arestați în RSSM să fie internați în lagărul Kozel’schinsk (Козельщинск) şi 3 000 de bărbați (capi de familie) – în lagărul Putivl’sk (Путивльск), ambele în Ucraina. Ceilalți membri ai familiilor au fost trimiși în exil în Siberia și Kazahstan. Toţi deportaţii, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă la întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în artelurile meșteșugărești. Pentru munca ce o îndeplineau nu erau remuneraţi echitabil, ci li se plătea doar un minimum necesar pentru trai.
Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate. De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „ Într-un sfert de oră să fiţi gata!”, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi „binevoitorul” sau „binefăcătorul”, care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase. Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i- au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri. În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori!” sau Emigranţi voluntari”. În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Rîbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.
Din raionul Ungheni au fost deportate mai multe persoane din diferite sate, precum Cetireni, Măcărești, Costuleni, Condrătești, Todirești, Semeni, Bumbăta, Florițoaia-Veche etc. Toți au îndurat greutăți si au văzut unele lucruri care nu trebuiau să se întâmple, dar au reușit să fie puternici și să ajungă înapoi la baștină. După cele două războaie mondiale şi foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecinţe asupra poporului român, cât și al altor etnii ce locuiau în pace pe aceste meleaguri.
Printre persoanele deportate din raionul Ungheni care au fost deportate se regăsesc Aglaia Racovița din satul Cetireni, raionul Ungheni – la vârsta de 3 ani, împreună cu sora mai mare, mama și bunica, deportata în 1949 în regiunea Tiumeni. Ion Radu din satul Romanovca, r. Ungheni – deportat împreună cu mama și două surori în regiunea Tiumeni. Elena Chitoroagă, născută în satul Sipoteni, Călăraşi. În 1949 a fost deportată în regiunea Kurgan. S-au întors înapoi în satul natal în 1958.
