Continuare.
Început aici.
Unul din capetele de acuzare care i se aducea era că ar fi colaborat cu structurile românești, acest cap de acuzare este aberant. În calitatea sa de primar, era obligația lui să informeze organele superioare de ce se întâmplă în localitate. Ce trebuia să îndeplinească, ca cetățean onest, creștin, cu respect față de legile statului. Căci un patriot adevărat nu ignoră niciodată legile propriului stat, promovând politicile criminale ale altor state.
Un alt cap de învinuire care i se aducea dlui Anton Cladico era că exploata oamenii din sat. Putem spune că ar fi fost acuzat pentru faptul că a fost un bun gospodar. Gospodarii satului erau, așadar, buni administratori și aveau rezultate datorită muncii lor din noapte în noapte. Este exact modelul familiei Cladico, care se bucura de munca depusă, având o casă frumoasă și de toate pe lângă casă. Era firesc ca în sat să fie și câțiva leneși, bețivi și golani, care deși au primit pământ gratis de la statul român, nu l-au lucrat, ci l-au vândut. Iar în 1940 când a fost ocupată Basarabia și ulterior în 1949, ei au devenit activiști vânduți, anume ei i-au denunțat pe oamenii gospodari din sat, ajutând sovieticilor să aresteze, să deporteze floarea societății din sat. Referitor la această muncă sezonieră putem menționa că era vorba doar de ajutor reciproc între săteni. Așa zisa ,,exploatare” de care era învinuit, era de neconceput deoarece nimeni nu putea să lucreze forțat, iar cei care doreau să acorde ajutor o făceau benevol și erau răsplătiți fie cu bani, fie cu o parte din produse.
Dar cu ce era vinovată soția, Eufrosinia? Cu ce erau vinovate acele trei fete: Eugenia, Liuba și Silvia? Comuniștii declarau că copiii nu poartă răspundere pentru faptele părinților, atunci de ce au fost duse, împreună cu alți mii de copiii, în Siberia și Kazahstan ca să moară de foame și frig.
Prin decizia finală din 27 decembrie 1941 a așa-numitului Serviciu special al NKVD al URSS, Anton Cladico a fost condamnat conform art.58-13 al Codului Penal al URSS, la zece ani de detenție în lagărul de corecție prin muncă din Ivdel, Sverdlovsc. Ulterior s-a întors acasă, ca în 1949 să fie deportat din nou, deja în Kzîl Orda, Kazahstan.
Pentru acuzarea lui au servit declarațiile martorilor: Vasile Alexandru Ivanov, născut în 1887, țăran sărac, rus, cărturar; Alexei Petru Păduraru, născut în 1907, țăran sărac, studii 3 clase; Gheorghe Ion Percic, născut în 1884, făcea parte dintr-o familie de țărani săraci; Nicolae Ion Butnaru, născut în 1904, studii de 4 clase, caracteristica eliberată de sovietul sătesc din sat, certificatul eliberat de direcția finanțe. Aceștia au declarat precum că Anton Cladico ar fi avut până la 1940 o gospodărie chiaburească, în care exploata permanent cel puțin 1 persoană, câte 3-4 persoane pe sezon, dar și că a fost lider al Partidului Liberal și primar în satul Costuleni.
La 9 mai 1966, Anton Nicolae Cladico și soția Efrosinia au scris o plângere către Procurorul general al URSS, dl. Rudenco R. în care solicită rejudecarea dosarului său. În această plângere ei menționează că pe data de 13 iunie 1941 au fost arestați de organele securității statului pentru agitație antisovietică. „Eu, Cladico Anton Nicolae am fost condamnat de organele speciale de securitate la 10 ani de privațiune de libertate în lagărul de muncă forțată din raionul Ivdel, regiunea Sverdlovsc, iar soția Cladico Efrosenia Gheorghe a fost deportată în or.Kzîl-Orda, Republica Kazahă. După război soția a plecat în localitatea de baștină, satul Costuleni, raionul Nisporeni, RSSM, pentru ce în 1948 a fost arestată pentru 3 ani din motiv că ar fi evadat din locul unde a fost deportată” se arată în textul plângerii. Astfel, în baza acestei plângeri a fost interogat repetat dl. Cladico Anton și Efrosinia cât și toți martorii care au făcut declarații în 1941. În contextul plângerii respective, Cladico Anton a fost interogat pe data de 4 august 1966, începând cu ora 10.00 și s-a realizat până la ora 13.20 de către anchetatorul superior A. Acșalov în Kzîl-Orda.
La întrebarea formulată de anchetator precum că în dosarul în care este învinuit se menționează că până la 1940 ar fi avut o gospodărie de chiabur și utiliza munca salariată; iar din 1935-1937 a fost membru și lider al Partidului Liberal, a lucrat primar și a promovat politica burgheză a statului român. Dacă e de acord acum cu aceste învinuiri?
Domnul Cladico a răspuns la aceste acuzații: „Pot să menționez că până la alipirea Basarabiei la URSS, am locuit în satul Costuleni, raionul Nisporeni. Gospodăria mea era alcătuită din: 2 cai, 1 vacă și 13 ha pământ pe care cultivam grâu, orz iar 0.5 ha erau cu viță-de-vie, acestea erau folosite pentru existența a 6 membri ai familiei (eu,soția și 4 copii). În gospodăria mea, salariați permanenți nu am avut niciodată, însă vara mă ajutau la muncile agricole 1,2 săteni, deoarece copiii mei erau minori. În 1935-1937 am fost membru al Partidului Liberal și primar în Costuleni. În 1937 m-am îmbolnăvit și din acest moment am încetat de a mai avea legătura cu acest partid și mi-am încetat mandatul de primar. În timpul cât am fost primar am desfășurat politica statului român în sat, însă trebuie să menționez că niciodată nu am dus o agitație antisovietică. Eu nu am ascuns nici în timpul judecății din 1941 și nici acum despre gospodăria mea și apartenența la partidul liberal și de aceia nu înțeleg de ce am fost condamnat conform art. 58”.
O altă întrebare interesantă a anchetatorului este: „La interogatoriul din 25 noiembrie 1941, ați menționat că sunteți conducătorul Partidului Liberal în sat și duceați o luptă împotriva mișcării revoluționare din Basarabia. Aceste declarații puteți să le confirmați și acum”?
Răspunsul este foarte clar și convingător: „Nu o să confirm aceste declarații. Acele declarații nu au fost făcute de mine, ci alcătuite de anchetator. Plus la aceasta în satul Costuleni nu era nici o mișcare revoluționară”. Acest răspuns ne demonstrează încă o dată cum erau fabricate dosarele țăranilor din Basarabia.
În timpul interogării doamnei Cladico Efrosinia Gheorghe din 4 august 1966, în or. Kzîl-Orda, Kazahstan, desfășurat de către același anchetator superior, maiorul A. Acșalov, a declarat că: ,,În iunie 1941 soțul meu, Cladico Anton Nicolae a fost arestat, iar eu și copiii am fost deportați în Kzîl-Orda, însă care au fost motivele nu cunosc până în zilele astea. Eu cred că am fost deportați din motiv că a fost arestat soțul meu. După război, în anul 1945, în ajun de Anul Nou am ajuns în Moldova, la baștină unde am locuit până în 1948. Însă în decembrie 1948 am fost arestată din motiv că am fugit de la locul deportării, fiind condamnată la 3 ani de închisoare”.
Răspunsul plângerii a fost dat la 7 octombrie 1966 de către Colegiul judiciar pe cazuri penale al Curții Supreme de Justiție a RSSM din componența căreia făceau parte: Eliseeva AA, Guzun S.A și Barbulat P.A. Acest complet de judecată au menționat precum că dovezi care ar demonstra că Cladico A.N. fiind membru al Partidului Liberal și primar al satului ar fi desfășurat activități antisovietice nu au fost depistate. Nu au fost depistat nici după cercetarea ulterioară din 1966. Martorii, Prepeliță V.G, Ivanov V.A, Cebotari A.N și alții au confirmat că Cladico A.N. în perioada cât a fost primar a avut un comportament bun față de populația din sat.
În asemenea condiții, condamnarea lui Cladico A.N. în baza că s-a aflat în funcțiile respective nu are o bază juridică legală. Pentru că avea în proprietate mai mult pământ, putea fi tras la răspundere doar din punct de vedere administrativ.
În baza conținutului dosarului și conducându-ne de art.356 p. „b”, Colegiul de judecată a decis ca hotărârea din 4 martie 1942 a NKVD din URSS cu privire la Cladico A.N. de a fi anulată și dosarul pe numele lui de clasat din motivul lipsei de probe, astfel Cladico Anton a fost reabilitat.
Această decizie demonstrează că activiștii comuniști, prin dosare fabricate, fără a prezenta probe, fără a aduce martori, fără a angaja avocați, au trimis la moarte mii de oameni.
Fiica domnului Cladico, Liuba, menționează că în vara anului 1990 a triumfat dreptatea, deoarece „nevinovăția tatei și a celorlalți membri ai familiei noastre, condamnați de comuniști a fost, în sfârșit, recunoscută oficial. Părinții nu au reușit să vadă documentul privind reabilitarea noastră, au plecat la cele veșnice”.
Un alt caz este cel al fostului primar Rudico Andrei Ion, născut în 1882, moldovean, cetățean al URSS, lucrează în gospodăria proprie, starea socială- chiabur, gospodăria sa e formată din 19 ha teren arabil, 2 cai, 1vacă, 10 oi, 2 case.
Unul din capetele de acuzare pentru care a fost deportat a fost acela că a fost membru al Partidului Liberal și primar sub administrația românească. Pentru sovietici orice partid altul decât cel comunist era numit ,,fascist” și ,,burghez”. Întrucât Andrei Rudico a recunoscut că a fost membru al acestui partid, pentru anchetatorii sovietici acesta a echivalat cu recunoașterea vinei care i se incrimina, de a fi element ,,contrarevoluționar”.
