În cadrul orei de istorie, auzind pentru prima dată cuvântul deportare, l-am asemănat cu cuvântul depărtare. Analizând dicționarul explicativ, am citit explicația cuvântului deportare- a trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic.
Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Acțiunile de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri.
În Basarabia începutul realizării acestui plan diabolic a fost deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când zeci de mii de persoane au fost smulse de la vatra strămoșească și strămutate forțat în Siberia.
Al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949) conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat, reieșind din 3 membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.
Al treilea val de deportări (31 martie- 1 aprilie 1951) a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol potențial la adresa regimului comunist stalinist. Au fost vizați, în primul rând, membrii organizației religioase, mai cu seamă cei care se numeau Martorii lui Iehova.
Printre miile de victime a deportărilor a fost și Vasile Popa (n.1948), fiul lui Fiodor și al Varvarei Popa, originari din satul Năpădeni, raionul Ungheni.
Au fost treziți la ora 04:00 dimineața în data de 06 iulie 1949 de către niște soldați înarmați. Tatăl cu cei doi frați mai mari au reușit să fugă, iar mama care era însărcinată și cu fiul care avea un an și șase luni au fost îmbarcați și transportați la gara din Bălți. Acolo au fost ținuți în soare 3 zile, ca să fie urcați în tren și după un drum lung de două săptămâni să ajungă în Siberia. Locuiau împreună cu alte 5 familii într-o baracă rău încălzită. Deoarece doar mama lucra, cele 400 g de pâine erau împărțite și la cei doi copii mai mici. Domnul Vasile Popa își mai amintește că se hrăneau și cu cartofi înghețați pe care îi coceau pe ,,plita” înfierbântată. Își mai potoleau foamea și cu zerul adus de la fermă, unde unele femei bune la suflet mai scăpau câte un fluture de unt. Din spusele dlui vara era mai ușor, deoarece se hrăneau cu ciuperci și fructe de pădure.
În 1951 viața a devenit puțin mai ușoară, deoarece în Siberia a venit și capul familiei. Au construit din nou o casă. Tatăl a fost angajat la fermă, fiind menționat pentru rezultate bune în muncă. Din cauza condițiilor grele de viață și a lipsei medicamentelor, fratele mai mic, născut în Siberia, a decedat în 1952. În 1955 dl Vasile a fost înscris ca elev în clasa I. În 1956 li s-a permis să se întoarcă la baștină. Tatăl dlui a fost rugat să rămână pentru că era un lucrător responsabil. Dânsul a refuzat, invocând faptul că nu-și va putea ierta, dacă nu va arăta copiilor săi locul de baștină, de unde li se trag rădăcinile.
Conducerea sovietică a satului când au aflat că se întorc ,,culacii” le-au demolat casa și au construit din materialele obținute o casă pentru lucrătorii fermei de vite. Au fost primiți cu ostilitate de către conducere, spunându-le să se întoarcă de unde au venit. Din gospodăria lăsată în 1949 (douăzeci de tone știuleți de porumb, grâu, răsărită, două perechi de boi, douăzeci de porci, peste o sută de păsări), au găsit doar o construcție micuță cu ferestrele aproape de pământ, în care au locuit ei cinci împreună cu două consătence. Au luat totul de la capăt, construind o altă casă pe locul celei demolate. Faptul că au fost ,,culaci” a fost și refuzul primirii în rândurile comsomoliștilor tineretului sovietic).
Abia pe 10 aprilie 1989 a fost adoptată hotărârea Consiliului de Miniștri al RSSM, prin care deportații au fost complet reabilitați, iar pe 23 august 2013 în scuarul Gării Feroviare din Chișinău a fost inaugurat Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, cunoscut ca ,,Trenul durerii”. În 2021 în satul Năpădeni cu aportul celor deportați și a rudelor acestora a fost inaugurat monumentul în memoria victimelor regimului stalinist 1941-1949.
Îmi pare foarte rău că cei mari, care sunt foarte deștepți nu au învățat nimic din istorie. Mă refer la războiul din Ucraina, care a devenit cauza migrațiilor forțate a peste cinci milioane de ucraineni. Mă adresez către Voi, cei ce conduceți planeta Pământ, anulați Războaiele! Acolo unde este război nu se aud râsete de copii, nu poți strânge flori, copiii nu au unde să se joace.
Iar noi, copiii, vom fi ascultători, vom învăța foarte bine, vă vom transforma viața într-o veșnică primăvară.
