Se creează impresia că tot ce se întâmplă la cel ma înalt nivel se face ca un fel de dedicație. Inițiativele curg gârlă, iar ușița „cutiei fermecate de promisiuni” cineva a uitat să o închidă la timp. Săptămână trecută primarilor adunați în capitală guvernanții le-au povestit despre proiectele mărețe din anul curent: 300 de kilometri de drumuri vor fi reparate, 800 de localități iluminate și câteva raioane aprovizionate cu apa potabilă. Totul sună frumos, dar bani de unde? Cică, bugetul va fi în stare. Dar de ce guvernarea n-a fost în stare, cu ajutorul europenilor, să reabiliteze în aproape șase ani un drum de 100 de kilometri de la Chișinău la Ungheni? De ce nu toți cei 12 mii de cetățeni din 12 localități din raion așa și nu au apă potabilă? Planuri grandioase, cu mare triumf, dar repede pierd din ritm, iar uneori chiar sunt date uitării. Exact ca și în cazul dedicațiilor: melodia solicitată răsună, se cinstește un păhăruț și se revine cu alta peste un an sau chiar patru, pentru ca 2020 este unul electoral. Și asta spune totul!
