Înscrierea în clasa întâi va începe pe 21 mai
Înscrierea în clasa întâi va avea loc în două etape. Prima este planificată pentru 21 mai – 19 iunie, iar cea de-a doua pentru 22 iunie – 31 iulie. Decizia a fost anunţată luni, 4 mai, de ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, transmite IPN.
În cadrul unui briefing de presă, Igor Șarov, a declarat că înscrierea copiilor în clasa întâi se va face conform districtului, iar instituţiile de învăţământ trebuie să asigure posibilitatea depunerii cererii atât online, cât şi direct la sediul instituţiei, cu scopul de a asigura accesul pentru toţi beneficiarii.
Ministrul a precizat că anul acesta nu este obligatorie prezentrea certificatului medical. La depunerea cererii, părinţii vor semna o declaraţţie pe proprie răspundere, asumându-şi obligaţia prezentării certificatului medical până la începutul anului şcolar.
Careuri şi baluri de absolvire nu vor fi organizate anul acesta
Careuri şi baluri de absolvire nu vor fi organizate anul acesta. Autoritățile au luat această decizie din cauza menținerii riscului de infectare cu noul tip de coronavirus. Orele de la distanță vor continua până pe 29 mai, transmite IPN.
Ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, a declarat luni, 4 mai, în cadrul unui briefing de presă, că elevii vor putea returna manualele când va începe noul an şcolar.
Elevii claselor absolvente şi elevii care se vor transfera în alte instituţii de învăţământ vor returna manualele în ziua ridicării actelor de studii şi a dosarelor personale.
Decizia privind examenele de bacalaureat va fi anunţată pe 15 mai
Decizia privind desfășurarea examenelor de bacalaureat va fi anunţată în data de 15 mai. „Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va adopta cea mai corectă decizie, asfel ca şi în acest an copiii să poată absolvi liceul cu demnitate”, a menționat ministrul Igor Șarov, luni, la un briefing de presă, transmite IPN.
Oficialul a precizat că ministerul analizează evoluţia crizei pandemice şi acţiunile care sunt întreprinse de statele europene în ce privește modalitatea de desfăşurare a examenelor de finalizare a treptelor de studii şi de admitere în universităţi.
Ministrul a mai spus că, și în acest an dificil, fiecare absolvent de liceu va avea posibilitatea să obțină o diplomă recunoscuta internaţional, ca ulterior să poată să decidă liber unde își va continua studiile, în ţară sau peste hotare.