La 28 iunie 2021 se împlinesc 81 de ani de la ocuparea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța de către sovietici, după sfâșierea Poloniei și anexarea Țărilor Baltice – agresiune, care a venit în urma încheierii Pactului Ribbentrop-Molotov între Germania nazistă și Uniunea Sovietică Socialistă. Realitatea de astăzi este, că Uniunea Sovietică nu mai există, dar a supraviețuit în varianta Federației Ruse cu armată pe teritoriul Republicii Moldova independente.
Rusia nu se schimbă, Rusia își continuă politica agresivă de anexiuni teritoriale, de șantaj și intimidare a fostelor republici sovietice, întrebarea urmează: Cum am putea repara nedreptatea de la 28 iunie 1940 și dacă este realizabil proiectul unionist azi?
Am cules viziuni și puncte de vedere la întrebarea respectivă a unor istorici, jurnaliști și scriitori români de pe ambele maluri ale Prutului:
— Teodor Baconschi, „Văd în Republica Moldova relația dintre „drepturile omului” și „drepturile istorice”. Drepturile omului vor fi cel mai bine servite prin întoarcerea R. Moldova în familia euroatlantică, iar asta nu se poate face cel puțin pentru o generație decât prin valorificarea plenară a drepturilor istorice ale Basarabiei, deci prin Reunirea cu România. Altă cale nu avem”.
— Oleg Serebrian, „…Pentru un pas de acest fel, e nevoie și de voința majorității cetățenilor, dar și de o conjunctură internațională prielnică. Desigur cu timpul percepțiile cetățenilor se pot schimba, însă de la înălțimea zilei de azi, cea mai realistă perspectivă a demontării frontierei de la Prut este calea europeană.
— Dorin Dobrincu, „…Din punctul meu de vedere, cel mai important este parcursul democratic al României și al R. Moldova, precum și integrării economice a lor. Integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană pare iluzorie în momentul de față, dar ar putea fi o soluție pe termen lung, care ar aduce alături, în acest club de valori, două state care au atât de multe în comun.
— Vladimir Beșleagă, „…Marile evenimente în istoria popoarelor se produc în urma unor cataclisme sociale, cum ar fi războaiele și destrămarea imperiilor. Unirile românilor așa s-au făcut. Ce ne hărăzește doar bunul Dumnezeu are știre. Unirea este Marea noastră Durere și Visul nostru Sfânt. Ba chiar, Unica Salvare. Încă Miron Costin scria: „Moldova fiind o țară mică, niciun lucru de samă nu au făcut fără amestecul vecinilor”. Adică al marilor puteri. Până atunci, să facem ordine în teritoriul respectiv și să fortificăm Mișcarea Unionistă…”
— Dorin Dușciac, „…Proiectul unionist este singurul în măsură să pună capăt acelei perioade tragice, care a început în istoria noastră la 28 iunie 1940. Nu putem continua să trăim în sec. XXI cu o frontieră trasată de către cei doi mari tirani ai secolului trecut, Stalin și Hitler. În 1918, Unirea a fost un act care a fost urmat de un proces de integrare a provinciilor reunificate în cadrul statului unitar român. Astăzi vedem Unirea mai degrabă ca un proces, care va fi încununat de un act. Eu sunt optimist, tot ce se construiește încet durează mai mult.
— Nicolae Negru, „… Cetățenii trebuie convinși că reunirea cu România este o necesitate nu numai culturală, economică, socială, ci și de securitate, mai cu seamă după atacarea Georgiei, anexarea Crimeii de către Rusia, după războiul ruso-ucrainean din Donbas ș.a. Așa cum ne-am salvat de teroarea hoardelor bolșevice în 1918, unindu-ne cu România, ne putem salva astăzi de agresiunea „hibridă” a Rusiei rănite profund în orgoliul ei imperial numai reunindu-ne cu România, sub umbrela NATO”.
— Mircea V. Ciobanu, „… Ca să nu confundăm acest proiect național cu lupta politică, unde scopurile sunt altele, am putea să formulăm câteva principii, pe care ar urma să le promovăm insistent cu toții, indiferent de viziunile ideologice și politice. Intenția unionistă să fie promovată peste tot, cu susținerea opiniei publice internaționale, a instanțelor diplomatice, a personalităților notorii europene și nu numai
— Adrian Ciubotaru, „…Proiectul unionist este realizabil oricând, dar numai de sus în jos, în niciun caz invers. Românii de pe ambele maluri ale Prutului nu sunt nemții anului 1989-1990. Considerăm pragmatice și o elită responsabilă, la Chișinău ca și la București, pot înfăptui „imposibilul”. Dacă lăsăm totul la latitudinea poporului, nu se va întâmpla niciodată nimic. De ce? Pentru că poporul nostru nu-și vrea binele. Fapt dovedit de îndelungata lui istorie. Cel mai potrivit moment al Reunirii R. Moldova cu România a fost perioada anilor 1990-91 după exemplul celor 2 Germanii (Federală și Democrată). R. Moldova se afla într-o perioadă, când Uniunea Sovietică dispărea, iar Rusia era frământată de lupte interne atât politice, cât și militare. Entuziasmul populației era la vârful piramidei, însă clasa politică s-a dovedit a fi fără curaj, nehotărâtă și naivă. Adică după proclamarea Independenței va urma al doilea pas – Declarația de Reunire. Dar nu a fost să fie, pentru că politicienii de atunci nu au avut viziuni clare de viitor. Sau ce poate să se întâmple? Federația Rusă în martie 1992 a-nceput războiul de pe Nistru. Agrarienii, socialiștii, interfrontiștii au schimbat brusc cursul de evoluție a evenimentelor în R. Moldova.
În continuare, toate politicile, care au urmat, ne-au adus astăzi la situația pe care o avem. Fiecare popor își merită conducătorii respectivi după asemănare. Cu ajutorul diasporei mai avem o șansă de a schimba politicile statului R. Moldova. Bineînțeles cu lider puternic și carismatic. Amintesc, că germanii munceau au alocat un buget, au inițiat discuții diplomatice. Nu s-au limitat la declarații și marșuri patriotice, ci au abordat reunirea politic și pragmatic, folosind momentul prielnic. Românii nu au un lider de mărimea lui Helmut Kohl, care veghea permanent evenimentele de pe continent, cu gândul numai la propriul popor. El niciodată nu și-ascuns identitatea, după cum o fac cei de la Chișinău, ajunși la putere tot cu ajutorul nostru.
În final, citiți și meditați cum și când se mai poate să înfăptuim proiectul unionist. Nu fiți pasivi, Istoria nu iartă!
