Lumea în care trăim se mișcă prea repede pentru a-și mai auzi propriile gânduri și propriul suflet. Ne trezim dimineața și înainte de a privi cerul, privim ecranul. Înainte de a spune „bună dimineața” și a oferi o îmbrățișare celor dragi, verificăm notificările. Omul modern, deși este înconjurat de confort și cu acces aproape nelimitat la informație, este mai singur ca niciodată. Societatea sau societățile au nevoie, mai mult ca oricând, să redescopere ritmul lent, firesc al trăirii. Să învețe din nou să respire, să contemple, să se aplece asupra celuilalt fără grabă. Să înțeleagă că a trăi nu înseamnă doar a funcționa ca un aparat electrocasnic conectat. Să reînvățăm să ne privim, să ne ascultăm, să ne auzim și să ne ajutăm unii pe alții. Doar atunci, când vom redescoperi bucuria de a fi împreună, nu prin conectare, ci prezenți, lumea își va recăpăta sufletul pierdut.
