Satele Măcărești și Frăsinești în anii celui de-al Doilea Război Mondial
La 22 iunie 1941, duminică, la ora 4 dimineața, fără a declara război, Germania atacă hotarele Uniunii Sovietice. Toate satele de pe malul Prutului în acea zi s-au trezit sub bubuituri de tunuri, împușcături și șuierături de gloanțe.
„Dormeam, când am auzit o bubuitură strașnică de s-a cutremurat casa. Speriat am alergat la tata, invalid din Primul Război Mondial. El m-a strâns la piept și mi-a spus: „E război, fiule, ai grijă de surorile tale”, își amintește cu tristețe veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Petru Voicu (a.n. 1926).
Locuiește și acum în casa părintească la 300 metri de râul Prut. A rămas în viață atunci ca prin minune. Prima lovitură în acea dimineață, de sub Dealul Roșu de pe malul drept al Prutului a fost dată în Măcărești, chiar în apropierea casei sale.
„Eram cu tata la stână în Rediul Cucului, când se zorea de ziuă au început a zbura bombele spre deal, deasupra noastră, se începuse războiul. Se auzeau peste tot numai împușcături”, își amintește mătușa Maria Ganga (a.n. 1934).
„Ne-au trezit bubuiturile și împușcăturile din toate părțile. Din deal se vedea bine cum dușmanii încercau să treacă Prutul și grănicerii de la pichet împușcau în ei ca să-i oprească”, își amintea veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Gheorghe Suruceanu (născut în 1925, decedat în 2018).
„Bubuituri puternice ne-au trezit atunci din somn. Mama m-a cuprins la piept cu tristețe, s-a început războiul. Am alergat atunci la Valea Morii la bordei”, își amintește moș Ilie Boxan din satul Frăsinești (a.n. 1930).
„A urmat apoi un râu de sânge… Rușii care alergau prin tranșee ne-au avertizat că trebuie să ne evacuăm. Vedeam cum dușmanii încercau să treacă pe malul stâng al râului cu bărcile. Grănicerii au instalat într-o casă pustie o mitralieră, de acolo se vedea bine Prutul, apa curgea roșie la vale… Și acum, după atâția ani, dacă închid ochii, văd bine orice mișcare”, povestește P. Voicu.
Măcăreștenii au trăit vreo 4 zile de coșmar printre gloanțe și comenzile date ostașilor de pe ambele maluri ale râului, apoi majoritatea și-au luat câte ceva de mâncare, haine și s-au evacuat în satul vecin Boldurești, la câțiva km depărtare. La 23 august 1944 au fost eliberate și satele Măcărești și Frăsinești. La 22 octombrie 1944, 443 de bărbați din ambele sate de la 18 ani neîmpliniți au fost înrolați în armata sovietică.
„Am mers pe jos 3 zile până la Chișinău, ranițele le-am pus în căruță la moș Vasile Munteanu, și-a petrecut și el feciorul la război atunci”, povestea G. Suruceanu.
„Eu cu căruța cu cai și o căruța cu boi cu ranițele celor luați la război am ajuns abia a treia zi pe la chindii la Chișinău. Pe vărul meu Afanasie Șeptelici l-am văzut ultima dată atunci, nu s-a mai întors de la război”, povestește trist moș I.Boxan.
„După câteva luni de instrucții, am fost duși toți cu trenul pe frontul 3 Belorus. Primul botez de luptă l-am primit în Polonia lângă orașul Cracova”, își amintește P. Voicu, artilerist în regimentul 435, din devizia 288, el a participat și la eliberarea orașului Konigsberg.
„La râul Vistula, în zorii zilei trebuia să atacăm și să distrugem o unitate fascistă din satul de la marginea pădurii. În acea luptă mi-am pierdut piciorul. Am stat în spital 7 luni, apoi m-au demobilizat acasă”, ne povestea G. Suruceanu.
Fiind rănit, P. Voicu a fost spitalizat în orașul Grodno, Belarus, apoi transferat într-o unitate care lupta cu grupările lui Bandera, în Ucraina Apuseană. S-a întors acasă de la război abia în 1951. După 9 mai 1945 s-au întors la vatră doar 199. Ceilalți 243 de consăteni ai lor au rămas să zacă în țărâna străină din Polonia, Ungaria și Germania.
La cea de-a 40 aniversare a victoriei asupra fascismului, la 9 mai 1984 în centrul satului a fost înălțat un monument în memoria consătenilor din Măcărești și Frăsinești, căzuți în lupte în al Doilea Război Mondial.
An de an la 9 mai sătenii vin aici cu flori să mai citească o dată numele celor care au căzut în luptă. Din păcate, rândurile veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial se răresc tot mai mult. Astăzi ne bucură cu prezența sa doar veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Petru Voicu. De câte ori am discuta cu dumnealui, când îl întrebi ce mai face, totdeauna răspunde simplu, cu blândețe: „Îmi duc cu demnitate bătrânețile…”.
9 mai 2016. Doi veterani de război cu pieptul plin de ordine și medalii, Petru Voicu și Gheorghe Suruceanu cu Icoana lui Isus Hristos în mâna dreaptă, lângă monumentul consătenilor căzuți în război, privesc gânditor în zare parcă ar vrea să spună: ”De-ar fi în lume pace… de n-ar mai fi război…”.
