Când soarta îți aduce în cale femei ca directoarea-adjunctă pentru activitatea educațională la Școala Primară „Spiridon Vangheli” (Ungheni), Daniela Conicov, vreau să dedic ode femeilor inteligente, frumoase, motivate și puternice, pe care astăzi se ține familia, casa, chiar și țara.
— Predați în clasele primare din dragoste față de copii?
— Am intrat la colegiul pedagogic din orașul Călărași, unde studia sora mea mai mare, care acum predă la liceul „Mihai Eminescu”. Ea îmi povestea că este foarte interesant să înveți acolo. Ne unește dragostea pentru copii și pentru profesie.
— Unde vă este baștina?
— Sunt din satul Brătuleni, raionul Nisporeni. Mama a lucrat contabilă, iar tata – la serviciul de alimentare cu gaze. Avem, de asemenea, un frate și o soră mai mică care trăiesc în străinătate, le aparține o mică tipografie. Deci sunt doi profesori și doi specialiști în poligrafie în familia noastră. (Conversația a avut loc în biroul interlocutoarei și am fost mirată de faptul că mulți, poate toți, deschideau ușa și își luau rămas bun).
— Întotdeauna e așa?
— Da, seara, toți deschid ușa și spun „la revedere”, vin dimineața, dau binețe, ne adunăm aici și cu dispoziție bună, lăsând toate problemele noastre după ușa școlii, ne ducem la copii. Echipa nu este mare, având în vedere că în școală sunt 13 clase, precum și specialiști de limba engleză, educație muzicală și educație fizică. Vârsta medie? 40 de ani. Da, echipa nu este mare, dar e foarte unită. Totul, probabil, constă în faptul că profesorii noștri au suflete bune. Noi suntem ca o familie, o singură familie școlară. Cred că la orice loc de muncă persoana ar trebui să se simtă bine și liberă.
— Să ne întoarcem la discuția despre dvs. După colegiul pedagogic unde v-ați dus?
— La Universitatea Pedagogică din Tiraspol (Chișinău), la același profil – predarea în clasele primare, deoarece am înțeles că e ceea de ce am nevoie, mă simt bine alături de copii. După concediul de îngrijire a băieților am decis să încep o mică afacere, dar m-am întors la școală, unde lucrez, cu mare plăcere, timp de 20 de ani. Aici toți ne străduim să-i facem pe copiii noștri să devină, mai întâi de toate, oameni buni de omenie.
— Ne-am îndepărtat de discuția despre dvs. Unde ați făcut cunoștință cu dl Conicov?
— După absolvirea colegiului pedagogic am fost trimisă la lucru în satul Măgurele, dar nu voiam să plec, mi se spunea că e departe, e un sat mic. Atunci eu cu prietenul meu am hotărât să mă duc la școala din satul lui natal, Cârnești, vecin cu al meu. Ne-am întâlnit în vara când am absolvit colegiul. Doream mult să ajung să lucrez în această școală, de acum, dar la Direcția Educație mi s-a spus că și satul are nevoie de specialiști și m-am dus la școala din Cârnești. Iar acum sunt aici, în școala visurilor mele, de 16 ani. Practica n-am făcut-o aici, ci la Aurelia Babenco de la liceul „Mihai Eminescu” și îi sunt foarte recunoscătoare acestui pedagog.
— Cât de apropiat vă este acum Ungheniul?
— Mi-a plăcut de la bun început, așteptam cu nerăbdare să ne întoarcem, pentru că mă simt ca acasă. Familia noastră e aici din 2001 și n-aș schimba Ungheniul pe niciun alt oraș, nici pe Chișinău, nu mai există altul la fel de frumos, liniștit, pitoresc, cu oameni minunați.
— Povestiți-ne despre băieții dvs.
— Avem doi fii, cel mai mare învață la liceu în România, studiază mecanica, îi place ceea cu ce se ocupă, în fața lui s-au deschis orizonturi noi, participă la diferite concursuri, a făcut practica în Italia și a obținut o experiență bună. Cel mai mic e elev la liceul „Vasile Alecsandri” și dorește să-și continue studiile într-un liceu din România. Vom vedea ce va fi.
— E greu cu trei bărbați?
— Sunt buni, soțul mă susține în toate, e întotdeauna alături, ne completăm unul pe altul, educăm băieții. Dar îi educă, mai degrabă, exemplul părinților și noi ne străduim să fim un exemplu demn.
— Acasă oricum rămâneți pedagog?
— (Râde). Cam așa ceva. Cred că sunt o mamă severă. În primul rând, e vorba de băieți, în al doilea, ei trebuie să știe ce au voie și ce – nu, să facă în așa fel, ca să-și asigure un viitor de succes. Vreau să spun că sunt mulțumită de băieții mei.
— Școala e un domeniu al femeilor…
— Avem patru bărbați. Însă întregul sistem al învățământului primar e un matriarhat. Noi trebuie să fim și mame, deoarece părinții multor copii se află peste hotare, trebuie să le altoim acele deprinderi care se dau în familie, cei 7 ani de acasă, în plus, să însușească programa școlară. Da, școala noastră, ca una primară, e privilegiată, avem condiții de muncă, pedagogi buni, copii și părinți, mulți dintre ei au devenit parteneri ai școlii, ne ajută și acest lucru bucură.
