Dan Roșca are 22 de ani și e lucrător de tineret. A făcut și face în continuare voluntariat, chiar dacă e angajat. Consideră că voluntariatul este pe viață, e în sânge. Îmi spune că nu te poți trezi într-o dimineață și să zici gata, de azi doar serviciu și carieră. Pe lângă toate acestea este și student în anul III la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de științe economice, frecvență redusă. E pasionat de oameni, fotbal, fotografie și montaj video.
— Ai făcut voluntariat timp de mai mulți ani. Care e relația ta acum cu voluntariatul sau te-ai axat doar pe serviciu și carieră?
— Totul a pornit de la un concurs. Recunosc că nu prea îmi era gândul să mă implic în acțiuni de interes comunitar. Eram timid și mă axam doar pe studii. Maria Buruiană, director-adjunct pe educație la LT „Gheorghe Asachi”, a fost cea care a venit cu propunerea să participăm la un concurs intelectual, organizat de o asociație de voluntariat, iar cea care s-a gândit la mine ca să aplic a fost Marta Istrati, profesoara de română. Am acceptat. A urmat concursul, victoria echipei noastre la etapa raională și tabăra de vară, unde m-am îndrăgostit de voluntariat. Iată așa a început povestea mea de voluntar, într-un mic cabinet de română și cu o doză mare de nedumerire. Prima organizație unde m-am înscris ca voluntar a fost Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova. În 2018, sunt deja voluntar la „ProUngheni”. Cred că aș putea relata în pagini întregi experiența mea de voluntar. Dar, revenind, la întrebarea de mai sus, voluntariatul este pe viață, e în sânge. Nu te poți trezi într-o dimineață și să zici gata, de azi doar serviciu și carieră. Voluntarii sunt dependenți de hormonul binefacerii și altruismului, nu pot trăi fără el. Profit de orice ocazie să mă implic și să fiu parte a unui proiect de voluntariat, încerc la maxim să particip în acțiunile comunitare și civice.
— Ce înseamnă să fii lucrător de tineret?
— E o muncă enormă zilnică. Ești nevoit să îmbini creativitatea cu analiza critică, ingeniozitatea cu rigorile de birou. E destul de greu să păstrezi acest echilibru – salariat, care are de realizat o serie de task-uri zilnice, și omul care trebuie să insufle idei. La început îmi era dificil. Eram epuizat, mă pierdeam în gânduri, nu puteam să mă focusez și totuși trebuia să fiu în formă pentru a capta atenția tinerilor. Dar, indiferent la toate, iubesc ceea ce fac și îmi consider serviciul unul dintre cele mai bune și benefice pentru comunitate – noi suntem oamenii care formează oameni, îi inspiră și îi motivează.
— De ce ai ales să lucrezi cu şi pentru tineri? De ce nu alt domeniu?
— E o continuitate la activitatea mea ca voluntar. Da, trebuie să fii mai responsabil, dar pentru mine mai nimic nu s-a schimbat. Planific și realizez activități cu și pentru tineri, chiar dimpotrivă, aici am libertate în creație și abordare. Mă ajută la tot ceea ce fac și facultatea. Sunt student la științe economice și specialitatea mea este managementul, adică interacțiunea cu oamenii. La universitate studiez procesele și instrumentele manageriale de gestionare a unei echipe, iar la serviciu le adaptez și le implementez. Îmi este foarte ușor și reușesc, în așa manieră, să ating rezultatele dorite, atât la facultate, cât și în timpul job-ului. În plus, ca un viitor economist, perfect înțeleg că tinerii sunt viitorul acestei țări, doar ei sunt capabili să construiască noua societate și e foarte important să investim în generația de astăzi. Dar, din păcate, nu toți înțeleg acest lucru.
— De ce ai ales să fii parte din echipa Centrului Raional de Tineret Ungheni?
— Când am absolvit liceul mi s-a spus că fac cea mai mare greșeală că rămân în Moldova la studii. Când am încercat să mă angajez pentru prima dată la Ungheni, iarăși mi s-a spus că fac o enormă greșeală, deoarece în acest oraș nu sunt perspective, „fugi la Chișinău cât mai ești tânăr” îmi ziceau majoritatea. Dar dacă plec și eu, cine va susține și ajuta tinerii care rămân aici? E ok, plec, nu mă costă nimic să încep un nou job la capitală sau în altă țară, dar aceasta va însemna că nu voi avea dreptul moral de a critica societatea noastră sau lipsa posibilităților pentru tineri, odată ce singur am fugit și nu am încercat să fiu schimbarea. Cel puțin am zis că voi încerca, iar în echipa Centrului de Tineret Ungheni am găsit aceleași aspirații, viziuni și idealuri. Mi-a plăcut ideea că voi putea lucra, cot la cot cu specialiști de nivelul Alinei Butnaru și Vioricăi Zazuc-Pascaru.
— Ce așteptări au tinerii de azi de la societate, de la conducere?
— Tinerii vor să fie acasă, să nu fie nevoiți să plece peste hotare la studii sau muncă și cu lunile să nu își vadă părinții, prietenii. Vor să fie bine în țară, cât de banal nu ar suna asta. Da, sunt zeci și sute de oportunități, dar despre ce participare poate fi, când personal cunosc tineri, care nu au bani pentru a achita un bilet pentru un maxi-taxi ca să ajungă la o activitate. Nu mai vorbim de aceea că în multe sate principala preocupare a tinerilor este existența, dar nu dezvoltarea profesională sau personală. Utilizăm metodologii europene, dar uităm că avem sute de mii de tineri care trăiesc sub limita sărăcii.
