Dan Goncearuc: „Cu zâmbet, acasă!’’

— Tu ai ales stomatologia sau ea te-a ales pe tine?
— Sincer să fiu, nu m-am gândit vreodată că anume în stomatologie voi face carieră, după ce am terminat liceul, dar cred că asta mi-a fost dat să fiu. Însă, chiar în perioada studiilor la LT „Vasile Alecsandri” din Ungheni, eram ferm convins că voi alege o ramură a medicinei, deoarece, neavând medici în familie, am vrut sa fiu primul și să reușesc asta fără ca părinții mei să facă prea multe sacrificii, doar ca să-mi întrețină mie studiile.

— De ce ai ales să-ți faci studiile în România? Ai optat și pentru cele din Republica Moldova? Prin ce crezi că diferă sistemul de învățământ din România față de cel de acasă?
— Trăim într-o perioadă de stagnare în țara noastră și cred că mulți tineri visează la un viitor mai bun. La început visam și eu, cu atât mai mult că părinții mei sunt plecați de foarte mult timp, cred că aveam doar 10 ani. Din acest motiv nici nu am depus la universitățile din țară. Am ales Germania, pentru că aveam sprijinul mamei, acolo unde ar fi trebuit sa merg la taxă, dar și în România. Dorința de a nu-mi forța părinții să facă prea multe sacrificii pentru viitorul meu în Germania m-a făcut să aleg locul bugetar oferit de statul român, la Universitatea din Galați, unde aveam totul asigurat.

— Cât de pregătit te-ai simțit la sfârșitul studiilor și unde ai început să muncești prima dată? Ai avut careva oferte în România? De ce te-ai hotărât să te întorci acasă, care a fost motivul?
— Sistemul de învățământ din România este mai mult bazat pe teorie, așa că am avut nevoie să recuperez multe în timpul verii, când mergeam la o clinică privată din Chișinău, unde am învățat nu doar cum să capăt încredere în mine, dar și cum ar trebui să se comporte un adevărat medic. Am avut anumite oferte în România și peste hotare, dar cei doi părinti fiind plecați de mult timp și văzând la ce sacrificii și greutăți au fost supuși, mi-am dorit să rămân acasă, mai ales că și cel mai bun prieten al meu, Grigore Tofan, a făcut și el aceeași specializare în România și ambii am decis să ne întoarcem să profesăm în Ungheni.

— Când ai început să lucrezi, care au fost primele impresii despre perspectiva cabinetelor stomatologice acasă?
— Chiar dacă avem un oraș mic, aș spune că stomatologia și perspectivele cabinetelor stomatologice de aici mi-au creat impresii plăcute și de mândrie, întrucât majoritatea merg în același pas cu noile tendințe, utilizând tehnici, instrumente și utilaje de ultimă generație.

— Cum câștigi încrederea pacienților?
— Este important la început să nu dai greș, căci uneori un singur pacient nemulțumit îți poate crea o publicitate neplăcută, de asta încerc să fac lucrările de care sunt sigur că le voi reuși și pot da garanție pacienților. Îl tratez pe fiecare cu cea mai mare grijă și acuratețe, de parcă ar fi cineva apropiat, din familia mea. De asemenea, comportamentul și discuțiile cu pacienții sunt foarte importante, iar politețea și zâmbetul pe buze nu lipsesc niciodată, deoarece aceste două condiții duc la o relatie bună între medic și pacient.

— În ce stadiu ajung cel mai des pacienții atunci când se adresează medicului?
— Din păcate, în majoritatea cazurilor ei se adresează în stadiile finale deja, atunci când acuză durerea sau absența dinților… Însă, există totuși și pacienți, care efectuează controale periodice și previn apariția cariilor, iar alții optează pentru o igienizare profesională, recomandată o dată la 6 luni.

— Te simți realizat acum, că ai început să activezi în această ramură, sau mai ai vreo dorință pentru care lupți în continuare?
— La moment mă simt realizat în fața părinților mei, văzând lacrimile de bucurie pentru succesul meu și ca o răsplată pentru încrederea și sprijinul acordat visez să creez o afacere de familie, care ar putea să ne readucă împreună. Nu e neapărat să fie ceva legat de stomatologie. Pe plan profesional însă am încă multe de învățat și de perfecționat .