Ce mult îmi plac femeile – am mai vorbit despre asta în repetate rânduri. Mi se pare că ele pot face totul și acasă, și la serviciu, nu le este frică de nimic, încep orice lucru și reușesc. Puternice, muncitoare, active, iubitoare – primarul comunei Morenii Noi, Valentina Lincovscaia, este una dintre ele.
— Locuiți în Buzduganiii de Jos, dar sunteți primarul comunei Morenii Noi?
— Morenii Noi este satul meu natal. M-am căsătorit cu un băiat din satul în care trăiesc 30 de ani. L-am cunoscut pe soțul meu, Stanislav, la noua casă de cultură din Valea Mare, la o discotecă, unde veneau din tot raionul. Atunci lucram secretar al organizației comsomoliste.
— Ați fost întotdeauna activistă? Ce profesie aveți?
— De profesie sunt agronom, am absolvit Colegiul din Tiraspol. Nu voiam să fiu nici felcer, nici profesoară eram atrasă de pământul la care au lucrat părinții mei toată viața. Chiar și acum ador câmpurile natale. Mă bucur că sunt în mâinile unui adevărat gospodar.
— După colegiu ce ați făcut?
— Toată viața am lucrat ca șef de echipă la sovhozul „Prut”, mai întâi la echipa de horticultură – atunci livezile ocupau 2000 de hectare. Am lucrat ca legumicultor. Într-un cuvânt, am muncit mult. De aceea îmi este ușor să lucrez cu oamenii acum, am o experiență bună în comunicare și conducere.
— Întreprinderea proprie?
— Grădina noastră este ca un hobby, avem șase stupi de albine – pentru suflet, nimeni nu se apropie de ei în afară de mine. Acest lucru este pentru suflet, ca și serele. Avem iepuri, rațe, găini, cândva am avut trei vaci.
— Mi se pare că nu sunteți doar gospodină, ci și o persoană sinceră căreia, în special femeile, i se adresează pentru sfaturi?
— O voi asculta pe fiecare și mă voi pune în locul ei, pot sugera ceva, dau sfaturi. Deși sfatul este ușor de dat, încearcă să fii în locul unei astfel de femei. Se întâmplă că vorbesc nu numai cu femeile, ci și cu soții lor, pot să-i cert. Noi, femeile, putem plânge când nu ne vede nimeni, dar nu trebuie să ne arătăm cuiva slăbiciunea. Mai mult, totul se bazează pe femei. Acum mulți bărbați pleacă peste hotare – am trecut și noi prin asta – casa, copiii, totul rămâne pe umerii femeii.
— Poate că primăriile ar trebui să fie date pe mâinile femeilor?
— Probabil, abordarea feminină în soluționarea problemelor rurale este mai bună decât cea masculină. Deși, desigur, unii bărbați nu duc lipsă de această abilitate.
— Cum ați decis acum cinci ani să vă asumați responsabilitatea pentru două sate, nu dintre cele mai bogate?
— După tragedia întâmplată cu primarul comunei, Ion Mardari, fie-i țărâna ușoară, lumea în sat vorbea că doresc să vină cineva de-al lor, din sat, să-l doară inima pentru satul natal. Așa că mi-au propus mie. Desigur, nu eram de acord, m-am obișnuit cu câmpurile, grădinile, iar aici e o muncă de mare răspundere – nu, nu pot, nu vreau. Dar mai este sufletul nedespărțit de satul natal, pentru care îl doare și nu poți scăpa de el. Am câștigat în primul tur.
— Anul trecut, se pare că ați câștigat destul de multe voturi la fel în primul tur?
— Da, 80 la sută, pe care le-am considerat o încredere foarte mare acordată de săteni și aș dori să o justific. Încerc să fac tot ce-mi stă în puteri. Anul acesta este neobișnuit din cauza pandemiei, nici măcar n-am avut sărbătoarea tradițională de 1 iunie, care unește toți locuitorii comunei și pe care toată lumea o sărbătorește, începând cu copiii. Sper că totul va fi, principalul lucru este să fim sănătoși, în țară să existe pace și înțelegere.
— Înțeleg oamenii seriozitatea situației actuale?
— Înțeleg. 11 dintre tinerii noștri săteni au lucrat în Franța și s-au întors de acolo. Dacă ați ști ce atitudine serioasă și plină de responsabilitate au avut ei! Locuiau în casele vechi ale părinților, în cele goale, cineva a închiriat un apartament în Ungheni, au mers la familiile lor abia după 14 zile. Nu veți crede, dar așa este. Erau aproape de familii, dar nu se vedeau cu cei dragi. Și oamenii se uită, dacă cineva a sosit, asta înseamnă că trebuie să fie în carantină. Deocamdată la noi totul este în ordine.
— Ce este cel mai dificil pentru o primărie atât de mică?
— Desigur, lipsa de finanțe. Din păcate, avem un singur agent economic, noi toți din toate părțile apelăm la ajutorul lui. În plus, există proiecte care necesită participarea agenților economici. Prin urmare, încerc să lucrez mai mult cu oamenii, acum ei mă înțeleg bine și eu îi cred și mă pot baza întotdeauna pe ei. Nu au fost cazuri ca să mă adresez cu vreo rugăminte și ei să refuze.
— Aveți timp pentru sine, pentru familie?
— Acasă sunt oaspete, așa și îmi spun membrii familiei. Ajungi acasă obosită, deși nu lucrezi fizic. Și dacă faci ceva și reușește, uiți de timp, de problemele tale, de casă, de tot. Iar acasă sunt fiul, fiica, soțul, ginerele, trei nepoți – ei sunt bucuria mea. Când totul este normal în familie, când ai susținere, atunci este ușor și la locul de muncă.
— Ce planuri aveți?
— Apa în Morenii Noi, dar asta necesită 2 milioane de lei. Și aș dori să fac viața mai bună pentru oameni.
