Mă tot gândesc de ceva vreme, mai ales acum, în plină febră electorală, că nu avem și noi un om, unul măcar, în toți acești ani, care să fi încheiat cu politica și de care oamenilor să le pară rău că într-adevăr a plecat, pe care oamenii să-l regrete. Să avem și noi un om politic căruia să-i fim recunoscători pentru că a făcut ceva: a modernizat școli, a construit spitale, a reparat drumurile care le avem, pentru că autostrăzile sunt ceva de ordinul fantasticului.
Nu există cineva de care să se lege niște mari realizări, pentru care să fi luptat zi de zi. Să ai un politician, ajuns la o vârstă venerabilă, care atunci când vorbește să stea ceasurile în toată țara, e ceva demn de respect. Nu știu cum vede lumea viața politică, însă totul pare a fi infinit de copilăresc. Totul e la nivel de oameni, care cu mari dificultăți au terminat o școală, dar au pretenția să conducă o țară. E plin de voci aprinse, care habar n-au pe ce lume trăiesc, dar care vorbesc cam la fel.
Se acuză de aceleași lucruri, au aceleași proiecte, precum că toți construiesc, toți sunt cinstiți, toți ne doresc un viitor mai bun, toți sunt altfel, până și alegerile se vor desfășura altfel, ținând cont de pandemie…Chiar dacă fac aceeași politică, trebuie să spună și chiar o spun că fac o altfel de politică, doar problemele sunt acelea care au rămas cam la fel: salariile și pensiile sunt prea mici, prețul biletului interurban e prea mare, glodul care ne ajunge până la genunchi pe timp de ploaie, și câte ar mai fi de adăugat aici…
Hai să zicem că au dispărut câinii vagabonzi – în unele locuri. În rest, problemele sunt cam aceleași. Iar programele electorale sunt și ele cam la fel: populiste și contrare mandatului de președinte, cu promisiuni ce depășesc cu mult posibilitățile țării. Numărătoarea inversă a început, pentru că au rămas zile numărate până la duminica electorală și tare mi-aș dori să alegem acel om politic care să ne reprezinte țara atât în România, cât și în întreaga lume, să mergem înainte, să progresăm, să ni se dea normalitate.
